Proiect. Turismul piscicol de la Dunăre, la mâna aleşilor locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valorificarea potenţialului turistic al Călăraşiului stă la mâna alesilor locali. Consilierii judeţeni vor primi spre aprobare, miercuri, 25 septembrie,  un proiect de hotărâre în domeniul piscicol prin care se urmăreşte dezvoltarea zonei de la Dunăre, dacă se va obţine finanţare europeană.


Consiliul Judeţean Călăraşi intenţionează o asociere cu  Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru implementarea proiectului „Valorificarea potenţialului turistic şi piscicol al Dunării călărăşene prin stabilirea de trasee turistice acvatice  şi dezvoltarea de facilităţi de transport şi cazare lacustră”. Astfel, turiştii care ajung la Dunăre pot beneficia de o serie de informaţii privind cele mai bune locuri de pescuit, ce trasee pot urme, dar şi unde se pot caza. De asemenea, autorităţile locale urmăresc şi crearea unui site cu specific pescăresc.

Aici vor putea fi găsite informaţii cu privire la potenţialului turistic si piscicol al zonei, posibilităţile de pescuit, de cazare şi deplasare pe Dunăre, perioade de prohibitive, modalităţi de obţinere a permiselor de pescuit, date istorice privind piscicultura in zona călărăşeană, soiuri de peste si istoric al acestora, reţete pe baza de peste, dar şi ce restaurante cu specific pescăresc există în zonă.

Vă recomandăm şi:

Ce trebuie să ştii ca să pescuieşti în Delta Dunării. Ce permise sunt necesare şi ce taxe ai de plătit

FOTO Monstru de 14 kg pescuit pe Dunăre

FOTO Pregătiri pentru Cupa Deltei la ştiucă, ediţia a doua!

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite