Prognoza meteo: vine vreme de coşmar. Cât de frig se face, unde se anunţă ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se face tot mai frig şi vin ploile FOTO Adevărul
Se face tot mai frig şi vin ploile FOTO Adevărul

Vremea se răceşte accentuat, iar la munte se anunţă lapoviţă şi ninsori. Meteorologii spun că maximele vor fi mai mici şi cu 15 grade faţă de normalul perioadei. Sudul ţării va fi spulberat de ploi.

Sâmbătă, 7 octombrie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), în regiunile sudice şi de sud-est, vremea se va răci accentuat, iar în restul teritoriului, temperatura aerului va avea valori apropiate de cele din intervalul anterior, sub cele normale la această dată. La nivelul întregii ţări, vor fi maxime cuprinse între 8 şi 16 grade, uşor mai ridicate pe litoral şi minime între 2 şi 9 grade, mai ridicate în deltă şi pe litoral. În jumătatea de sud-est, cerul va fi mai mult noros şi va ploua. Cu precădere în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, local, cantităţile de apă vor fi însemnate şi se menţin condiţii de descărcări electrice.

La munte, în general, la înălţimi de peste 1.500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare cu depunere de strat consistent de zăpadă la altitudini mari. În celelalte zone, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane cu viteze la rafală de peste 55-60 km/h, iar în rest va fi slab şi moderat.

Maxime de 19 grade

Duminică, mercurul din termometre urcă uşor în regiunile vestice şi sudice. În sudul, estul şi parţial în centrul ţării, înnorările vor persista şi va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi posibile, izolat. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1800 m, vor predomina ninsorile. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale în sud-vestul, sudul, estul teritoriului şi la munte, cu viteze mai mari pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, iar cele minime între 3 şi 11 grade.

Temperaturi normale pentru data din calendar

Săptămâna viitoare începe cu vreme bună. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi precipitaţii slabe, pe arii restrânse, în cursul zilei, sub formă de ploaie în regiunile sudice, iar în zonele montane şi lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului în zona de munte şi în estul teritoriului, dar local şi temporar şi în sud-vest şi centru. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 19 grade, iar cele minime între 2 şi 10 grade, mai scăzute în zonele depresionare spre -4 grade. În zonele joase de relief, vor fi condiţii de ceaţă.

Şi în următoarele zile, temperaturile vor creşte uşor şi se vor situa în jurul celor climatologic specifice acestei perioade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare la mijlocul intervalului, mai ales în jumătatea de nord a ţării.

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: un nou val de aer rece loveşte România. Unde se anunţă ploi şi lapoviţă, de când cresc temperaturile

Prognoza meteo: vine un nou val de frig peste România. Când se anunţă brumă şi în ce regiuni sunt aşteptate ploi puternice

Prognoza meteo: iarna grea loveşte România. Cât de cald se anunţă în noiembrie şi când loveşte gerul cumplit

Prognoza meteo: vară la începutul toamnei. Cât de cald se face, de când scad temperaturile şi unde lovesc ploile

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite