Pregătiri pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Peste 800 de oameni ai legii, cu ochii pe urne
0
Peste 800 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor vor fi trimişi în teren pentru asigurarea ordinii publice şi paza secţiilor de votare pe 9 decembrie, dată la care are loc votul pentru alegerile parlamentare.
Paza celor 234 de secţii de votare, organizate în 196 de localuri, va fi asigurată de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, lucrători pentru situaţii de urgenţă şi angajaţi ai celorlalte structuri teritoriale ale M.A.I. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi funcţionează comandamentul operaţional judeţean format din şefii structurilor teritoriale ale M.A.I. şi ofiţeri desemnaţi pentru monitorizarea situaţiei operative şi a evenimentelor înregistrate, care vor coordonata toate acţiunile efectivelor din teren.
Rezerve de intervenţie
De asemenea, au fost constituite echipe de poliţişti pentru verificarea, cercetarea şi soluţionarea sesizărilor atât în mediul urban, cât şi în cel rural, fiind prevăzute şi rezerve de intervenţie, formate din poliţişti şi jandarmi. Oamenii legii atrag atenţia că în ziua votării, între orele 07.00 - 21.00, sunt interzise comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 metri în jurul localului secţiei de votare.