Povestea tinerei de etnie romă care a ajuns soprană în Corul Regal: Mi-au spus mereu că nu voi reuşi niciodată
0
După ce încă din copilărie a înfruntat ideea că soarta femeilor rome este de a sta la cratiţă, Isabela Stănescu a ajuns să facă parte din elita muzicală a României şi să cânte la Metropolitan Opera House din New York
Isabela îşi doreşte ca prin muzica pe care o cultivă să dărâme barierele şi prejudecăţile şi să fie vocea tinerilor care doresc să-şi depăşească condiţia, să treacă peste tradiţii şi să doboare discriminările cu care se înfruntă chiar şi comunitatea romă. Mulţi dintre ai ei au judecat-o pentru că opera este ceva de neascultat – copiii o imitau şi făceau glume pe seama ei şi a pasiunii sale.
Nimic însă nu a împiedicat-o să viseze şi să muncească enorm pentru a-şi atinge ţelurile. „Sunt ţigancă din neam de căldărari şi ascult rock, jazz, clasică“, îi place Isabelei să spună cu mândrie.
La începutul anului 2019 a participat la „Românii au talent“, unde a ajuns până în finală, şi chiar dacă nu a câştigat, crede că experienţa a ajutat-o să facă încă un pas spre scopul său de a-i inspira pe ceilalţi şi de a lăsa ceva în urmă. Acum, ea este studentă în anul III la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Îşi doreşte să cânte la Opera Naţională, să se axeze şi pe compoziţie de muzică de film, iar la un moment dat să se retragă la catedră pentru a împărtăşi din experienţa pe care a acumulat-o.
Între tinerii muzicieni ai României
Recent, soprana Isabela Stănescu a fost inclusă în cadrul Corului Regal, un ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, studenţi şi absolvenţi ai Conservatorului din Bucureşti. Iniţiativa creării acestui grup aparţine unor studenţi, pornită din dorinţa de a exista o formaţie corală profesionistă care să contribuie la promovarea şi la dezvoltarea tinerelor talente muzicale din România.
Tânăra de etnie romă şi-a împlinit visul: a ajuns soprană FOTO Arh.pers.I.S.
„Abia am intrat şi deja îmi place la nebunie. E un cor cu prestigiu, din care sunt foarte mândră să fac parte. În ceea ce priveşte cum am ajuns acolo, să spunem că steluţa mea norocoasă e responsabilă. Este un privilegiu să fii într-un ansamblu format din muzicieni profesionişti, pentru că trebuie să te ridici la nivelul şi la aşteptările lor, mai ales că am nimerit să intru fix în anul stagiunii aniversare – se împlinesc 10 ani de la înfiinţare“, mărturiseşte tânăra soprană pentru „Weekend Adevărul“.
„Tom şi Jerry“ a dat tonul
Isabela Stănescu are 21 de ani şi s-a născut la Piatra Neamţ. A absolvit Liceul de Arte „Victor Brauner“, unde, primii opt ani, a studiat pianul ca instrument principal şi unde, ulterior, a dat admiterea la canto clasic în liceu. În prezent locuieşte în Capitală unde studiază canto clasic la Universitatea Naţională de Muzică.
Pasiunea Isabelei pentru muzică a început în copilărie. Micuţa a auzit la desenul animat „Tom şi Jerry“ melodia „Santa Lucia“, pe care a început să o fredoneze. Atunci, părinţii şi-au dat seama că este talentată şi are ureche muzicală, aşa că au susţinut-o pe acest drum. „Cumva, evoluţia mea ca muzician a început din copilărie. Mereu am fost ghidată cu grijă de profesorii mei, care m-au iubit în mod deosebit pentru cine sunt şi ce fac, dar mai ales pentru că eram un copil care depunea multă muncă şi pasiune în tot ce trebuie făcut.
Isabela, alături de familia sa: tatăl, cele două surori şi mama(dreapta) FOTO Arh.pers.I.S.
Pentru mine, oamenii care mă inspiră sunt aceia care îşi lasă puternic amprenta în procesul meu de dezvoltare personală, iar, de cele mai multe ori, acei oameni au fost profesorii mei. La început, când pianul era instrumentul meu principal, am descoperit că îmi place să explorez şi să mă joc cu notele muzicale şi să le îmbin în altă ordine decât îmi scria Bach să o fac. Aveam şi o ureche foarte bună şi scoteam la pian cam tot ce auzeam pe la radio. Ani mai târziu, dirigintele meu, Adrian G. Romila, mi-a insuflat dragostea pentru anumite genuri muzicale. El fiind cinefil, prin modul în care vorbeam cu el despre cinematografie, mi-am descoperit dorinţa de a face muzică de film, fapt ce m-a determinat să studiez mai departe în domeniul muzicii“, explică Isabela Stănescu.
Admiterea la liceu cu notă maximă
Ulterior, ea a aprofundat teoria muzicii, fapt ce a apropiat-o foarte mult de profesoara sa, Ioana Ciobanu, care i-a intuit potenţialul şi a început să o îndrume la concursurile naţionale de teorie a muzicii. Din acel moment, Isabela avea să se întoarcă acasă doar cu premiul I, lucru care a motivat-o şi mai mult să continue studiul muzicii. „După ce domnul profesor de cor, Marius Corugă, mi-a dat un solo pe când eram în corul mic, pe care îl cântam destul de curat – „Floricica“, a lui Francisc Hubic –, am vrut să încerc ceva nou şi am bătut la uşa doamnei profesoare de canto Narcisa Pavel, datorită căreia am intrat la liceu cu 10.
Isabela, o tânără ambiţioasă care a luptat pentru a-şi împlini visul FOTO Arh.pers.I.S.
A fost ceva total nou pentru mine, dar nu regret nicio secundă că am luat-o de la zero cu altceva. Alături de ea, am tot început să cresc, în premii şi recitaluri, şi odată cu ele, până în clasa a XII-a, a crescut şi performanţa muzicală. În prezent, sunt ghidată cu grijă de către prof. univ. dr. Bianca Manoleanu, alături de domnişoara conf. univ. dr. Raluca Ouatu“, povesteşte Isabela.
Cu toate că s-a dedicat operei, Isabela îndrăgeşte şi alte stiluri de muzică, pe care le-a încercat când era în liceu. „Pianul a rămas şi va rămâne prima mea dragoste la care revin mereu, dar am mai tot încercat proiecte, am experimentat şi cântatul «la microfon» prin puburi şi locaţii drăguţe, evenimente şi festivaluri. Sinceră să fiu, mi-e dor de vremurile din liceu când mai aveam astfel de seri în care ne adunam toţi în sala mea de canto şi cântam piese ca «High and Dry» de la Radiohead. Apoi ne gândeam «hai să facem un concert acustic!» şi în seara cu concertul, prietenii noştri se adunau mereu să ne susţină din public şi să ne facă galerie“, îşi aminteşte tânăra soprană.
Ambiţia, „un câmp care înflorea încotinuu“
Muzica clasică a descoperit-o în clasa a XI-a, după ce a obţinut o bursă la Fundaţia „Principesa Margareta a României“, unde a lucrat cu actorii de la Operă şi a cântat pentru prima dată pe scena Ateneului şi pe cea a Teatrului Naţional din Bucureşti – era vara lui 2018 şi abia împlinise 18 ani. „E nevoie de foarte multă muncă, să te afirmi, să creşti treptat de la un necunoscut, la un copil talentat, la un copil foarte talentat, la un copil talentat care are şi un mesaj de transmis, apoi ca personalitate, apoi ca vocea unei naţiuni şi ca un om care te inspiră“, mărturiseşte tânăra.
Despre reticenţa celor din jur, Isabela spune că întotdeauna a mobilizat-o. Paradoxal, cei din comunitatea romă au fost cei care au discriminat-o şi nu i-au acordat încredere. „Ştii cum e când ai o rană şi o decojeşti? Aşa mă simt eu de fiecare dată când îmi aduc aminte de oamenii care mi-au spus mereu că nu voi reuşi niciodată şi că tot la cratiţă ajung, fiindcă suntem romi şi fiindcă nu avem alt drum în viaţă decât ăsta. Eu m-am confruntat mai mult cu discriminare din interiorul comunităţii rome decât din exteriorul ei.
Premiată în oraşul natal, Piatra Neamţ, pentru performanţele obşinute FOTO Arh.pers.I.S.
Personal, m-am integrat foarte uşor în societate – cu mici excepţii de-a lungul timpului, poate copii cu frustrări, pe care nu i-am luat în seamă –, dar când a venit vorba de comunitatea din care fac parte, lumea a ştiut doar să râdă de mine şi să facă glume pe seama mea: «Ce mai vrea şi asta? Auzi, ia cântă-ne ceva! Aoleu, da’ ce ţipi aşa? Las-o, e tocilară...».
M-am confruntat cu bullyingul din copilărie şi a durut îndeajuns de mult cât să aleg să îmi petrec timpul doar la şcoală şi acasă, departe de compania celor pentru care am fost doar o mascotă. Însă am înţeles uşor că unii oameni pot fi răutăcioşi şi mi-am văzut de treabă. Ambiţia mea, care nu a fost infectată de răutatea celor din jur, s-a transformat într-un imens câmp care tot înflorea şi înflorea încontinuu. Am ajuns la TV, iar atunci, brusc, lumea a început să mă respecte şi să se comporte frumos“, povesteşte Isabela.
„Trebuie să înlocuim ignoranţa cu înţelepciune şi cu empatie“
Niciodată nu i-a fost ruşine că provine din etnia romă. Inteligentă, ambiţioasă şi foarte hotărâtă, Isabela a reuşit să demonstreze că orice este posibil în viaţă, dacă îţi doreşti cu adevărat. „Nu există ruşine faţă de ceea ce sunt, atât timp cât nu dau în cap, nu fur, nu scuip sau alte stereotipuri pe care ni le bagă pe gât societatea. Faptul că sunt de etnie romă e principalul lucru care mă face să fiu specială şi am ştiut asta din copilărie.
Şcoala abia începuse, iar profesorii erau fascinaţi de acest copil «fenomen» care provine dintr-o familie de romi. De ce erau atât de miraţi oamenii cu prejudecăţi? În primul rând, că eram albă ca laptele. Apoi, că eram un copil supradotat care era mereu cu câţiva paşi în faţa celorlalţi şi că nimic din ce eram şi ce făceam nu coincidea cu ce credeau ei că înseamnă să fii rom“.
Pregătiri înainte de a intra pe scenă FOTO Arh.pers.I.S.
Isabela le este alături celor care au trăit discriminarea sau cărora le este ruşine de originile lor şi îi sfătuieşte să fie ei, înainte de toate, schimbarea pe care o vor de la lume: „Avem o muncă grea, aceea de a înlocui ignoranţa care a pus stăpânire pe minţile umane şi le-a distrus, cu înţelepciune şi empatie. Este bine să fii diferit, este UMAN. Unii se vor uita cu ură, alţii cu admiraţie.
Trebuie să îţi iei puterea de la cei care sunt mândri de tine şi te iubesc aşa cum eşti, indiferent de etnie, culoare, religie, orientare sexuală sau politică. Nu te teme să arăţi – atât majoritarilor, cât şi minoritarilor – că se poate şi altfel, prin puterea propriului tău exemplu. Chiar dacă va trebui să te chinui să găseşti drumul, o faci în primul rând pentru tine, şi ai să vezi că, treptat, se va face primăvară cu o floare, şi încă una care vine din spate, şi încă una...“.
Pe scenă se simte cel mai bine FOTO Arh.pers.I.S.
Prin tot ceea ce face, Isabela spune că doreşte să inspire alţi tineri, să-i determine să îndrăznească să viseze şi să lupte pentru idealurile lor. „Încerc să fiu o voce pentru cei ce nu au curajul să vorbească sau să ceară mai mult decât ce li se oferă deja: casă, masă, familie. Şi dacă am reuşit ca măcar 1 din 20 să ţină cont de lucrurile pe care le transmit, pot consider că efortul meu nu e în zadar. Oricum, nişte idei nu pot fi explicate mai bine decât prin puterea propriului exemplu“, spune Isabela Stănescu.
Ştii cum e când ai o rană şi o decojeşti? Aşa mă simt eu de fiecare dată când îmi aduc aminte de oamenii care mi-au spus mereu că nu voi reuşi niciodată şi că tot la cratiţă ajung, fiindcă suntem romi şi fiindcă nu avem alt drum în viaţă decât acesta. Isabela Stănescu, soprană
Bursă la New York
Isabela Stănescu a obţinut de două ori bursa „Tinere Talente“ a Fundaţiei Regale Margareta a României, care a fost principalul ajutor ce a propulsat-o în evoluţia sa ca muzician şi artist. A câştigat diverse competiţii naţionale şi internaţionale şi a avut performanţe muzicale în evenimente prestigioase. Este bursieră la Roma Education Fund, unde a cunoscut activişti romi care au ajutat-o foarte mult în dezvoltarea sa civică prin artă. A obţinut bursa „Canto Summer Program“ şi vara trecută a lucrat cu cei de la Metropolitan Opera House New York, dar şi cu personalităţi din alte instituţii mari de muzică clasică. Alături i-au fost oameni care au crezut în ea şi care au îndemnat-o întotdeauna să nu se lase învinsă de greutăţi.
"Printre oamenii care m-au ajutat, menţiuni onorabile sunt: prietenii mei (Teodora, Raluca şi Dani) şi sponsorii mei fără de care nu aş fi reuşit să continui să merg la facultate, Răzvan Zacharievici (Alcromal) şi Cosmin Vacariu (Evopack), cărora pe această cale le mulţumesc din suflet", spune Isabela Stănescu.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
