Peste 300 de şoferi, sancţionaţi pentru nerespectarea regulilor la barieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trecerile la nivel cu calea ferată, locuri unde se petrec frecvent accidente de circulaţie FOTO Adevărul
Trecerile la nivel cu calea ferată, locuri unde se petrec frecvent accidente de circulaţie FOTO Adevărul

Poliţiştii au aplicat într-o singură zi 2.612 sancţiuni contravenţionale, dintre care 320 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată în cadrul unui razii de amploare pentru prevenirea accidentelor care se produc la bariere.

Pe 6 ocotmbrie, în urma neregulilor la regimul rutier, poliţiştii au constatat 16 infracţiuni şi au reţinut 238 de permise de conducere, dintre care 81 au fost reţinute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 18 pentru depăşiri neregulamentare în zona trecerile la nivel cu calea ferată şi 139 pentru alte abateri. De asemenea, pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare, au fost reţinute 98 de certificate de înmatriculare.

Ce spune legea

La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă şi să se asigure că nu se apropie un vehicul feroviar.

Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea sunt ridicate şi semnalele luminoase şi sonore nu funcţionează, iar semnalul cu lumina albă intermitentă cu cadenţa lentă este în funcţiune.

Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:

a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;

b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;

c) întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.

Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoare la lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.

Vă mai recomandăm şi:

Cum a înjumătăţit DSP Bucureşti, din incompetenţă, bolnavii şi suspecţii de COVID-19. Medic: Nici măcar un bolnav lăsat acasă nu a fost verificat de poliţie

„Naivitatea” judecătorilor care l-au eliberat pe şeful Cordunenilor după şapte luni de închisoare: Prezintă motivaţie pentru schimbare profesională

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite