Peste 2.200 de români, amendaţi într-o singură zi pentru că nu au purtat mască

0
0
Nepurtarea măştii de pretecţie se sancţionează cu amendă FOTO pixabay.com
Nepurtarea măştii de pretecţie se sancţionează cu amendă FOTO pixabay.com

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, poliţiştii din toată ţara au continuat acţiunile de combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19. Au fost aplicate peste 2.200 de amenzi celor care nu purtau mască de protecţie.

Astfel, conform IGPR, au fost efectuate 99.129 de verificări şi organizate 492 de acţiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenţi economici şi în mijloacele de transport în comun.

Poliţiştii au acţionat împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, pentru protejarea sănătăţii publice.

În urma activităţilor derulate, a fost constatată o infracţiune de zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, poliţiştii au aplicat 2.203 sancţiuni contravenţionale, în valoare de  430.000 de lei, celor care nu au respectat normele de protecţie sanitară.

"Astfel de acţiuni vor fi derulate şi în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei. Recomandăm cetăţenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecţie, să păstreze distanţarea fizică şi să respecte interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie. Reamintim faptul că, în localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise", au transmis poliţiştii.

Vă mai recomandăm şi:

Povestea uriaşului zăcământ de guano din peşterile Cioclovinei. Ceauşescu era extrem de interesat de el VIDEO

 

Ce-i aşteaptă pe nevaccinaţi. Medic: Boala va muşca din ei. Cum să vă simţiţi, „majoritate”, în faţa morţii?

Mai multe - Călăraşi

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite