Peste 200 de şoferi care au comis abateri rutiere, amendaţi de poliţişti
0
Peste 200 de conducători auto care nu au respectat legislaţia rutieră sancţionaţi, 19 permise de conducere reţinute, 16 certificate de înmatriculare retrase şi o infracţiune constatată de poliţiştii călărăşen în urma unei razii desfăşurate săptămâna trecută.
Poliţiştii rutieri au organizat o acţiune pe raza judeţului Călăraşi pentru prevenirea evenimentelor rutiere, depistarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunea poliţiştilor a avut ca scop combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 209 sancţiuni contravenţionale, dintre care 189 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002 şi 20 pentru alte acte normative. De asemenea, poliţiştii au constat o infracţiune la regimul rutier.
Au reţinut 19 permise de conducere, dintre care 9 pentru depăşire neregulamentară, 3 pentru defecţiuni tehnice, 2 pentru neacordare prioritate pietoni şi vehicule, 1 pentru alcool şi 3 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase 16 de certificate de înmatriculare.