Noul bazar care se construieşte la Călăraşi va fi gata în 2022
0
Lucrările de modernizare la Bazarul Big vor fi încheuate înainte de 1 februarie 2022, iar comercianţii îşi vor putea relua activitatea.
"Lucrările de modernizare a Bazarului Big avansează şi după estimările noastre până la 1 februarie 2022 va fi dat în folosinţă. Din păcate, din cauza „exploziei” preţurilor materialelor de construcţii am fost nevoiţi să renegociem termenii contractului rezultând o întârziere în ceea ce priveşte finalizarea proiectului, de aproape o lună şi jumătate.
Am găsit soluţiile atât cele tehnice cât şi financiare pentru terminarea obiectivului care va cuprinde nu mai puţin de 87 de spaţii comerciale, desfăşurate pe o suprafaţă de 1.550 mp", a explicat Marius Dulce, primarul Călăraşiului..
Cele peste 80 de societăţi comerciale care îşi desfăşurau activitatea aici au fost relocate, la începutul acestui an, pe strada Trandafirilor, până la finalizarea lucrărilor.
Bugetul alocat pentru Bazarul Big este de 5.389.649,74 lei (TVA inclus), prin care se vor crea 87 de noi spaţii comerciale, 75 locuri de parcare, precum şi grupuri sanitare corespunzătoare.
Construcţia se va dezvolta pe parter şi va avea dimensiunile în plan de 40,80x40,86 m. Suprafaţa construită va fi de 1667,09 mp iar cea utilă, de 1603,75 mp. Imobilul va avea destinaţia de spaţiu commercial cu suprafaţa de 1549,42 mp, format din 87 de spaţii comerciale.
Vă recomandăm să mai citiţi: