Medicii care vin să trateze bolnavi pe malul Borcei, ispiţi cu bani. Consiliul Judeţean dă premii tuturor doctorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul duce lipsă de medici FOTO Adevărul
Spitalul duce lipsă de medici FOTO Adevărul

A treia oară e cu noroc. Aşa speră autorităţile judeţene care au modificat de mai multe ori hotărârea prin care acordă stimulente medicilor care vin să profeseze la Călăraşi.


După ce iniţial au aprobat acordarea unor premii în banii pentru doctorii angajaţi cu contract de muncă pe o perioadă nederminată, iar a doua oară i-au inclus şi pe cei care vin să efectueze gărzi, a treia oară au fost trecute pe listă şi cadrele medicale cu contract de muncă parţial.

„Este de notorietate deficitul de medici al Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Pompei Samarian” Călăraşi. De altfel, aceasta a fost şi raţiunea emiterii Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 281/10.03.2016 prin care a fost declasificată această unitate spitalicească, ordin anulat ulterior pe calea instanţei de judecată. Din punct de vedere al infrastructurii, în cadrul spitalului au fost efectuate investiţii importante pentru derularea actului medical în condiţii optime. Din punct de vedere al personalului medical, situaţia este urgentă şi evidentă, fiind necesare mai multe specializări, printre care şi medici nefrologi”, a explicat Vasile iliuţă, preşedintele CJ Călăraşi.

Modificare la modificare

Astfel, aleşii locali s-au gândit să-i atragă pe medici cu bani. “ Prin prezentul proiect de hotărâre, propunem modificarea Hotărârii nr. 103/2017 în sensul acordării de stimulente financiare pentru medicii angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată, medicilor încadraţi cu contract individual de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor, precum şi medicilor angajaţi cu contracte de muncă pe durată determinată, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Pompei Samarian” Călăraşi, stabiliţi cu avizul conform al Consiliului de Administraţie. O asemenea modificare va asigura posibilitatea lărgirii sferei beneficiarilor Hotărârii Consiliului Judeţean Călăraşi nr. 103/31.05.2017 şi la categoria medicilor angajaţi cu contracte de muncă pe durată determinată ori/şi cu fracţiune de normă”, se arată în proiectul de hotărâre, adoptat la sfârşitul săptămânii trecute.

2 salarii minime pe economie, în plus

Acordarea de stimulente financiare medicilor angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi timp parţial, dar şi pentru cei care vin să asigure gărzi, va contribui în mod semnificativ la menţinerea şi încadrarea unor noi cadre medicale în Spitalul Judeţean de Urgenţă. „Pentru plata acestor stimulente lunare se alocă un plafon maxim de 100.000 lei/lună. Se estimează că acest plafon de 100.000 lei/lună va finanţa plata cheltuielilor aferente unui număr de 28 de medici. Astfel: două salarii minime brute pe ţară (1450 lei*2) + cheltuieli cu contribuţii la Bugetul de Stat (22,5%*1450lei*2)*28 = 99.484 lei, respectiv 100.000 lei/lună”, se arată în proiectul de hotărâre al CJ. Medicii sunt obligaţi să profeseze cel puţin doi ani la Călăraşi, în caz contrar fiind nevoiţi să restituie banii acordaţi drept stimulent.           
   

Vă recomandăm şi:     

Propunerea care ar putea stopa problema lipsei medicilor: directorul spitalului din Călăraşi vrea să scoată la licitaţie posturile neocupate

„Memorandumul de la Călăraşi – cu degetul pe rană!”. Soluţii pentru reformarea sistemului medical, de ce trebuie plătiţi toţi medicii la fel

Cel mai mare spital din Bărăgan caută voluntari. 11 călărăşeni ajută deja bolnavii, ce condiţii se impun

Cum vrea Spitalul din Călăraşi să atragă medici: acces liber la literatură ştiinţifică şi congres, masă şi casă gratis

 


 

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite