L-a lăsat lat. Un bărbat din Grădiştea, în stare gravă, după ce a fost bătut în cap cu o lanternă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât de rău a fost bătut în cap şi peste faţă cu o lanternă încât a avut nevoie de îngrijiri de la SMURD. Victimă a unei agresiuni, un bărbat din comuna Grădiştea, în vârstă de 54 de ani, aproape că mai avea puţin şi rămânea inconştient, dacă medicii nu interveneau la timp.

Un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a fost alertat luni noapte să intervină pe raza localităţii Grădiştea pentru acordarea primului ajutor unui bărbat. Stelea U. Fusese bătut de un consătean. Agresiunea, una mai puţin obişnuită. La sosirea echipajului de prim ajutor, bărbatul era conştient şi prezenta traumatism cranio cerebral, o plagă de aproximativ 4 centimetri la nivelul capului în zona frontală şi o altă plagă la nivelul buzei superioare, după ce a fost lovit cu o lanternă. Paramedicii au acordat primul ajutor bărbatului, i-au aplicat guler cervical, i-au efectuat hemostază, i-au aplicat pansament compresiv, l-au imobilizat pe targă, după care l-au transportat de urgenţă la spital.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite