INHGA: Debitele râurilor, în creştere în această săptămână. Dunărea scade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Debitele râurilor vor fi în general în creştere datorită precipitaţiilor prognozate, în timp ce debitul Dunării se va situa sub media multianuală a lunii iulie, conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, valabilă în perioada 23 - 29 iulie 2018.

Conform hidrologilor, pe toată durata intervalului, sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, cu depăşiri ale Cotelor de apărare, pe unele râuri din Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea, precum şi în zonele de deal şi de munte, ca urmare a precipitaţiilor prevăzute, însemnate cantitativ, sub forma de aversă şi cu caracter torenţial.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în uşoară scădere în primele două zile, până la valoarea de 3.700 de metri cubi/secundă, staţionar în următoarea zi, apoi în creştere până la valoarea de 4.000 de metri cubi/secundă la sfârşitul intervalului de prognoză, situându-se sub media multianuală a lunii iulie (5.350 metri cubi/secundă). În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere, exceptând a doua parte a intervalului de prognoză, când pe sectorul Gruia - Târgu Măgurele, vor fi în creştere uşoară.

Vreme rea în aproape toată ţara

ANM a emis şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi importante de apă, valabilă în perioada 23 iulie, ora 10.00 - 24 iulie, ora 23.00, în municipiul Bucureşti, precum şi în judeţele Suceava, Bacău, Vaslui, Neamţ, Vrancea, Galaţi, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa.

În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte. Vor fi averse local torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă acumulate vor fi de peste 25 - 30 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 60 l/mp. ANM avertizează că instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul săptămânii viitoare.

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite