Încă patru zile de foc: 37 de grade Celsius la umbră. Bărăganul, sub cod galben de caniculă

Căldura sufocantă nu ne slăbeşte deloc. Până marţi, Bărăganul va fi cuprins de arşiţă, temperaturile urcând la umbră până la 37 de grade Celsius. Indicele de confort termic va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Autorităţile avertizează cetăţenii să respecte câteva reguli privind perioada următoare pentru a nu avea probleme de sănătate.
Meteorologii sunt şi ei în gardă! S-a emis cod galben de caniculă pentru zilele de sâmbătă, duminică, luni şi marţi. Un nou val de aer tropical va cuprinde până pe 10 iulie Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi în sud-vestul Transilvaniei.
Nu ieşiţi din case!
Pentru a evita astfel de situaţii care ne pun viaţa în pericol, este bine să evităm expunerea la soare, în intervalul 11.00-18.00, atunci când temperaturile sunt foarte ridicate. În vederea prevenirii incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate, medicii avertizează cetăţenii, în cazul în care ies pe stradă să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise şi să se hidrateze consumând cel puţin 2 litri de apă.
Evitaţi alcoolul şi cafeaua!
„Nu consumaţi alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea, trebuie evitate băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Este indicat să se consume fructe şi legume proaspete: pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii pentru că acestea conţin o mare cantitate de apă, iar o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă”, a declarat dr. Camelia Truică, medic primar epidemiolog.




















































