IGPR: Peste 600 de infracţiuni, constatate de poliţişti într-o singură zi
0
Poliţiştii au intervenit, ieri, la aproape 2.850 de sesizări, iar în urma activităţilor desfăşurate au aplicat peste 7.000 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.
La data de 24 noiembrie a.c., peste 8.000 de poliţişti au acţionat, în dispozitivul curent, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 261 de acţiuni şi s-a intervenit la 2.844 evenimente, dintre care 2.401 sesizate prin 112.
În urma activităţilor, au fost constatate 629 de infracţiuni, 128 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 5 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 22 de măsuri preventive. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 7.205 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.500.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 125 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 472 de permise de conducere şi au fost retrase 166 certificate de înmatriculare.