IGPR: 439 permise de conducere, reţinute de poliţişti într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au intervenit, vineri, la peste 2.700 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, şi au constatat peste 700 de infracţiuni, fiind aplicate aproape 10.000 de sancţiuni contravenţionale, informează un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Peste 10.000 de poliţişti au fost angrenaţi în 307 acţiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 4.237 de patrule şi s-a acţionat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 330 de aparate radar. Poliţiştii au intervenit la 2.757 de evenimente, dintre care 2.236 au fost sesizate prin 112.

În urma activităţilor, au fost constatate 739 de infracţiuni, 97 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. Au fost depistate şi 21 de persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 54 de măsuri preventive. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 9.873 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.400.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 102 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 439 de permise de conducere şi au fost retrase 307 certificate de înmatriculare. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite