FOTOGALERIE Masa de Paşte a învins criza. Pregătirile pentru sărbători costă 350 de lei
Chiar dacă suntem loviţi de criză, călărăşenii nu renunţă în ruptul capului la pregătirile pentru sărbătorile de Paşte. Oamenii spun că au făcut economii pentru a avea mese îmbelşugate. Cozonac, ouă roşii, miel, drob, pască, vin şi fructe. În acest zile, magazinele sunt luate cu asalt pentru procurarea ultimelor ingrediente pentru bunătăţi. Deşi preţurile sunt mai mari decât în anii trecuţi, oamenii nu renunţă
Pentru toate aceste alimente, călărăşenii trebuie să scoată din buzunare câteva sute de lei bune. Un kilogram de carne de miel se vinde în acest an în magazinele din Călăraşi cu 23 de lei. Cei care îşi fac aprovizionarea din mediul rural sunt avantajaţi. Producătorii vând cu 18 lei kilogramul de carne. Tot de aici poţi să procuri şi vinul care se vinde cu 8 lei litrul. “Întotdeauna am cumpărat necesarul pentru Paşte de la ţară. Ştiu că marfa este garantată. Doar câteva produse le luăm din magazine”, a spus Vasile Marinescu(70 de ani), pensionar.
Ouă ecologice cu 70 de bani bucata
Bărbatul a făcut un calcul sumar şi a ajuns la concluzia că pentru patru persoane, masa de Paşte îi va scoate din buzunar aproximativ 350 de lei. “Soţia nu mai pregăteşte cozonac în casă, aşa că îl cumpărăm de la patiserie. Costă 12 lei bucata şi este delicios. Pentru fructe plătim aproximativ 30 de lei. De la ţară cumpărăm şi ouă. Sunt ecologice şi costă doar 70 de bani bucata”, a dăugat pensionarul. În piaţa Big, tarabele sunt pline cu verdeaţă, tocmai bună de pus în drob, iar clienţii sunt aşteptaţi la cumpărături. O salată verde costă 2,5 lei, o legătură de ceapă sau de usturoi- 2 lei, mărarul şi pătrunjelul se vând cu 1,5 lei legătura, ridichiile costă 1,5 lei legătura sau 8 lei kilogramul, iar spanacul se vinde cu 4 lei. Roşiile de import şi castraveţii costă 7,5 lei kilogramul.

VEZI AICI IMAGINI CU PREGĂTIRILE DE SĂRBĂTORI
Cozonacul bio n-are clienţi
Produsele de patiserie pregătite în cofetării nu prea au căutare din cauza preţului piperat. Un cozonac bio ardelenesc de un kilogram şi jumătate ajunge la 50 de lei. „Desertul este făcut din lapte de vacă, ouă, multă cacao, nucă, miere, fructe confiate şi stafide. Este un deliciu şi este singura reţetă care rezistă pe piaţă de şase ani. Sper să avem clienţi şi de aceste sărbători“, spune administratorul unei cofetării. Prepararea cozonacului este o adevărată artă. Patiserii lucrează 9 ore la o singură măsură, însă rezultatul este spectaculos. „Cineva va cumpăra, nu va regreta alegerea făcută. Deşi am o presimţire că se anunţă un Paşte extrem de sărac“, a mai spus administratorul. Reţeta cozonacului ardelenesc este adusă de la Sighetul Marmaţiei, iar cea de pască de la Vaslui. „De 20 de ani încerc să educ gustul clientului şi să-l învăţ care este simbolul Paştelui. Sper să vindem în jur de 200 de bucăţi de pască“, a spus comerciantul.






















































