Cum va fi vremea până la sfârşitul lui Cuptor: căldură sufocantă şi ploi răzleţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele zile ale lui Cuptor ne dau bătăi de cap. Bărăganul se află sub zodia caniculei, şi doar pe spaţii restrânse, ploile îşi vor face apariţia în peisaj. Până pe 29 iulie, maximele din termometre nu vor coborî sub 31 de grade Celsius.

Conform meteorologilor, în Muntenia, temperaturile diurne se vor situa în jurul unor medii de 30-31 de grade, caracterizând o vreme călduroasă. Minimele nocturne vor creşte cu 2-3 grade la începutul săptămânii, apoi se vor menţine la medii în jurul a 17 grade. Probabilitatea pentru averse, posibil, mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în perioada în jurul datei de 22 iulie. În rest, doar pe spaţii restrânse vor fi ploi slabe. Maximele absolute înregistrate până în prezent au atins la 10 august 1957, 44 de grade Celsius la Valea Argovei şi 41,4 grade Celsius la Călăraşi. La aceeaşi dată, în ţară, în judeţul Brăila s-au înregistrat 44,5 grade Celsius.

Expunerea îndelungată la soare în aceste condiţii poate provoca afecţiuni grave ale pielii şi ale ochilor, precum cancerul de piele sau cataracta.
 

Nu ieşiţi din case între 11.00 şi 18.00!

Soarele dogoritor ne va chinui până la sfârşitul lunii, iar disconfortul termic ne va da bătăi de cap. Oamenii sunt avertizaţi de medici să nu iasă din case, în intervalul 11.00-18.00, decât dacă este foarte importantă deplasarea. În vederea prevenirii incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate, medicii avertizează cetăţenii, în cazul în care ies pe stradă să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise şi să se hidrateze consumând cel puţin 2 litri de apă.

Evitaţi alcoolul şi cafeaua!

„Nu consumaţi alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea, trebuie evitate băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Este indicat să se consume fructe şi legume proaspete: pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii pentru că acestea conţin o mare cantitate de apă, iar o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă”, a declarat dr. Camelia Truică, medic primar epidemiolog din cadrul DSP Călăraşi.

Vă recomandăm şi:

Alertă. Val de caniculă şi radiaţii ultraviolete periculoase în următoarele zile

Zi de vară autentică. La un pas de caniculă: maxime de 30 de grade Celsius

Vreme de coşmar. După ploi torenţiale şi furtună, vine canicula în Bărăgan!

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite