Cum a reușit un bărbat din Călărași să fure autospeciala Poliției: „De frică, lăsau motorul pornit“
0Sindicatul Europol a explicat cum a reușit un bărbat din Călăraşi să fure maşina unui echipaj de Poliție, în timp ce intervenea la un scandal în care erau implicate 15 persoane. ”Autospeciala” avea probleme cu bateria şi, pentru a nu rămâne în drum, polițiștii lăsau motorul pornit.
Conform Sindicatului Europol, autospeciala avea de aproximativ 3 luni probleme cu bateria şi, pentru a nu rămâne în drum, agenţii lăsau motorul pornit. Situaţia a fost sesizată conducerii instituţiei, afirmă sindicaliştii, dar nu s-au luat măsuri. Europol explică faptul că, după ce maşina de Poliţie a fost găsită, a fost pornită cu curent de la un şofer din zonă.
”Cum de au furat maşina de poliţie de sub nasul agenţilor? Păi e destul de simplu. Atunci când faci compromisuri pentru instituţie, atunci când îţi asumi să te expui doar pentru că ”şeful” aşa a dispus, ajungi să fii singurul ”vinovat” de ceva ce era foarte predictibil să se întâmple”, au transmis, luni seară, sindicaliştii Europol.
Scandal cu 15 persoane
Aceştia povestesc că, sâmbătă seară, patrula de poliţie din zona Lehliu, IPJ Călăraşi, a fost trimisă la un conflict între mai multe persoane care se ameninţau cu acte de violenţă.
”Imediat ce au ajuns în zonă, au observat aproximativ 15 persoane, multe dintre ele în stare de ebrietate, care erau la un pas de o încăierare. S-au dat jos din „autospeciala” de poliţie pentru a documenta cauza conflictului iscat. Doar că, profitând de faptul că poliţiştii erau în spatele maşinii de poliţie, înconjuraţi de mai multe persoane, unul dintre protagonişti s-a urcat la volan şi a plecat cu „autospeciala” de poliţie aproximativ 300 de metri până când a fost oprit tot de poliţişti. În acest sens, s-a întocmit dosar penal pentru „furt calificat” şi „conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice”, pentru că, evident, temerarul avea la bord mai multe pahare de băuturi bahice”, povestesc sindicaliştii.
La plecare au împrumutat curent
De asemenea, aceştia răspund la întrebarea ”Cum de este posibil aşa ceva?!”.
”«Autospeciala» de poliţie avea de aproximativ 3 luni probleme cu bateria, care nu se încărca în mers şi poliţiştii au ajuns de mai multe ori să ceară curent de la alţi şoferi pentru a o porni. Mai mult, a fost sesizată şi în scris instituţia despre această defecţiune, însă fără să rezolve într-un fel problema. Iar poliţiştii care foloseau în patrulare această maşină de poliţie, de frică să nu rămână în câmp, pe teren şi în alte locuri unde aveau speţe, lăsau motorul pornit. Oare cum era dacă poliţistul ar fi oprit motorul „autospecialei” şi conflictul cu cele 15 persoane ar fi degenerat şi trebuiau să se retragă până primeau sprijin de la alte patrule? Oare cine răspundea în cazul în care am fi avut din nou poliţişti vătămaţi sau chiar deposedaţi de armament”, au mai transmis sindicaliştii. Aceştia mai povestesc că echipajul a avut probleme cu maşina şi după ce aceasta a fost recuperată.
”După ce l-au oprit pe cel ce urcase la volanul ”autospecialei”, când au intenţionat să plece de la faţa locului şi să-l conducă la sediu pe autor, ghiciţi ce...au pornit maşina cu ajutorul cablurilor „împrumutând” curent de la un cetăţean din zonă”, au mai transmis sindicaliştii.