Coşmarul alb. Zeci de oameni blocaţi în nămeţi pe DN21, salvaţi de militari
0
Ninsorile abundente din ultimele zile au paralizat traficul pe mai multe drumuri din judeţul Călăraşi. Doar intervenţia echipajelor de la ISU a făcut ca zeci de persoane să nu rămână captive în zăpadă, iar altele cu probleme medicale să ajungă în siguranţă la cel mai apropiat spital.
Primele misiuni au fost pentru salvarea a două femei însărcinate, a unei pensionare cu afecţiui renale, dar şi pentru transportul către unităţi medicale a doi bebeluşi cu grave probleme de sănătate. Miercuri seară, între orele 20.30 – 01.30, pompierii au intervenit pe raza localităţii Radu Negru, comuna Modelu, pe DN 21, ruta Călăraşi - Drajna, pentru deblocarea a 21 maşini rămase în trafic şi acordarea primului ajutor mai multor persoane. Militarii au acţionat mai bine de 5 ore pentru scoaterea vehiculelor din zăpada adusă pe şosea de vântul puternic. De asemenea, trei tir-uri rămase blocate în trafic din cauza zăpezii au fost deblocate de pe DN21.
Misiuni la Ceacu, Lehliu şi Budeşti
Şi la Ceacu a fost nevoie de ajutorul militarilor. O maşină rămăsese prinsă sub nămeţi pe DJ306. În cursul nopţii de miercuri, pompierii din Dragalina au fost alertaţi să ajute mai multe persoane cu prombele medicale.
O femeie gravidă căreia îi venise sorocul a fost transportată în bune condiţii la spitalul din Slobozia. La Lehliu-Gară s-a lucrat aproximativ 2 ore şi jumătate pentru deszăpezirea a 7 autovehicule blocate în trafic în zona Nucetu, fiind salvate din coşmarul alb 20 de persoane. La Budeşti, ninsoarea a suprins o autoutilitară pe DJ301. Şoferul, rămas captiv în cabină, a cerut ajutorul pompierilor.
A născut acasă
Paramedicii SMURD din Dragalina au intervenit în localitatea Bărăganu pentru a acorda primul ajutor unei femei în vârstă de 21 de ani care prezenta hemoragie puternică, după ce a născut la domiciliu. Tânăra mămică a fost dusă în condiţii de siguranţă la spitalul din Feteşti