Cod galben de vreme rea în vestul judeţului: vijelii, ploi şi grindină la Lehliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce căldura extremă face aerul irespirabil, în unele zone din Bărăgan s-au anunţat furtuni violente. Miercuri, până la ora 12.00,  vestul judeţului Călăraşi se află sub cod galben de vreme rea.


Meteorologii au anunţat că în zona localităţilor: Vlad Ţepeş, Ulmu, Frăsinet, Săruleşti, Fundulea, Lehliu. Vijeliile iau locul caniculei. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie se vor semnala  frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, averse ce vor cumula 20...25 l/mp şi grindină de mici dimensiuni.

În restul teritoriului, vremea se menţine deosebit de caldă, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU), urmând a depăşi local pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi condiţii pentru ploi slabe, de scurtă durată la munte şi în regiunile sudice. Vântul va fi moderat în sud-est şi va sufla  în general slab în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 de grade pe litoral si in estul Transilvaniei şi 38 de grade in vest, nord-vest, dar si in extremitatea de sud a ţării.
 

Vă recomandăm şi:

Bărăganul, sub cod galben de caniculă. Ce ne învaţă medicii să facem ca să ne răcorim, de ce trebuie evitate sucurile

Refugiu în calea arşitei. Câte puncte de prim-ajutor sunt deschise în oraş şi unde

Bărăganul, un imens cuptor. Cum facem faţă valului de căldură tropicală: purtaţi haine lejere şi nu consumaţi alcool

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite