Chinul îndurat de fiica filozofului Mircea Vulcănescu în închisorile comuniste
0
Măriuca Vulcănescu a fost fiica filozofului şi economistului Mircea Vulcanescu, prigonit de comunişti. Din această această cauză, şi ea a a fost aruncată în temniţă, la vârsta de 18 ani. De-a lungul vieţii, a povestit chinurile prin care a trecut în închisoare.
Măriuca Vulcănescu a fost arestată la 18 ani pentru că era “element dubios”, arată site-ul memorialsighet.ro. Elevă în ultimul an de liceu, tânăra a fost arestată în 14 aprilie 1952 şi condamnată administrativ la 24 luni de muncă forţată. În viziunea Securităţii era un „element dubios”, din cauza detenţiei tatălui său, filosoful Mircea Vulcănescu. Şi-a executat pedeapsa în lagărele de la Ghencea şi Popeşti-Leordeni, iar în ultimele luni în penitenciarul Dumbrăveni.
În noaptea de 14/15 aprilie 1952, în Săptămâna Mare, au fost arestate peste 50 de persoane a căror singură „vină” era aceea de a fi rude ale demnitarilor României interbelice (mulţi dintre ei arestaţi deja încă din noaptea de 5/6 mai 1950 şi încarceraţi la Sighet). Măriuca Vulcănescu a fost închisă între anii 1952-1954. Când tatăl ei a murit, ea se afla într-o altă închisoare, îndurând acelaşi tratament „obişnuit“ din temniţele comuniste.
A trecut prin mai multe locuri de detenţie: Ghencea, Popeşti-Leordeni, Pipera, Dumbrăveni. În prima noapte la Popeşti-Leordeni a stat în aceeaşi celulă cu prostituatele de la Crucea de Piatră. „Foarte multe dintre ele aveau sifilis. Am stat în pat cu una dintre ele, care, noaptea, îşi potolea arsurile de la rănile de la picioare cu propria urină“, povestea Măriuca Vulcănescu într-un interviu.
Măriuca Vulcănescu, în momentul arestării FOTO marturisitorii.ro
„Să nu ne răzbunaţi, dar să nu ne uitaţi!“
„Erau 40 într-o celulă şi munceau la câmp de dimineaţa până seara, prăşeau, cultivau, săpau diguri pentru irigaţii. Când am ajuns acasă, în Bucureşti, am început să cânt, pentru ca mama să-mi audă glasul şi să nu se sperie că mă găseşte în casă. Mult timp, mai apoi, se necăjea fiindcă umblam pe stradă în paltonul meu răpănos, dar nu suportam să mă îmbrac mai bine, mă simţeam cu 200 de ani mai bătrână, povestea Măriuca Vulcănescu.
„Să nu ne răzbunaţi, dar să nu ne uitaţi!“ ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Mircea Vulcănescu.
Filosoful şi economistul stătuse timp de şase ani în puşcăriile comuniste, fiind arestat în 1946 în lotul al doilea al foştilor membri din guvernul Antonescu, acuzat de crime de război. A fost permanent torturat şi chinuit în temniţele comuniste de călăii de la Văcăreşti, Jilava şi Aiud.
Filozoful Mircea Vulcănescu FOTO marturisitorii.ro
Mircea Vulcănescu a murit în octombrie 1952, la 48 de ani, îmbolnăvit de TBC, după ce a încercat să-şi salveze un coleg de celulă: acesta căzuse din picioare, sleit de puteri. Mircea Vulcănescu s-ar fi aşezat pe ciment ca o saltea pentru colegul său doborât, salvându-i viaţa. Stătuse timp de şase ani în puşcăriile comuniste, fiind arestat în 1946 în lotul al doilea al foştilor membri din Guvernul Antonescu, pentru crime de război.
La Aiud, ţinuse o serie de conferinţe considerate subversive de torţionari, pentru că le menţinea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alţi 12 bărbaţi din celula sa, în hrubele secţiei 1. Acolo au fost dezbrăcaţi în pielea goală şi lăsaţi în frig, neavând paturi sau scaune pe care să şadă. Epuizat, unul dintre deţinuţi a căzut din picioare după câteva ore. Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi aşezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viaţa. A murit bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani şi a lăsat un îndemn creştinesc : „Să nu ne răzbunaţi!”.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Coşmarul unui avocat aruncat în închisorile comuniste: „Moartea n-ar fi decât o eliberare”
Se încarcă comentariile...
