Cel mai mare spital de urgenţă caută manager. Directorul medical avertizează: "Scaunul de şef va avea patru picioare”
0Cel mai mare spital de urgenţă din Bărăgan caută manager. Unitatea medicală din Călăraşi a scos la concurs postul, după ce, în ultimii 3 ani, 4 şefi, unul dintre ei manager de două ori, au încercat să gospodărească unitatea medicală, însă fără rezultate.
Din luna martie, de când spitalul a fost declasificat, ec. Camelia Ghiveciu a fost numit manager interimar. Al patrulea. Ca să-i convingă pe specialişti să vină la conducerea spitalului, actualul director medical, conf.univ.dr. Laurenţiu Beluşică pune câteva condiţii din start, dar îşi arată şi disponibilitatea de a face echipă cu noul manager.
“Invit pe cei tineri şi dornici de muncă şi afirmare să se înscrie la examenul de manager. Chiar dacă nu aveţi experienţă în managementul spitalicesc, eu vă ajut. Dar vă reamintesc că sunt poate cel mai incomod director medical posibil. Scaunul de şef în SJU Călăraşi va avea patru picioare. Unul este reprezentat de cunoaşterea legilor şi respectarea lor, al doilea de pacienţi, al treilea de angajaţii spitalului şi al patrulea picior de mine ca director medical.
Voi fi întâiul sprijin pentru un manager corect şi onest, dar şi întâiul critic pentru cel mai mic derapaj”, a spus conf.univ.dr. Laurenţiu Beluşică. Beluşică spune că are şi un profil al viitorului manager: “40-50 de ani, cu experienţă în conducerea unui colectiv mare, cinstit, modest, apolitic. Am să vă spun dacă este bun după cum va da mâna cu mine la învestire”, a precizat directorul medical.
Administrare dezastruoasă
În primăvara anului 2016, după ce unitatea medicală a fost administrată dezastruos de către firma Tedraedru Medical Consulting SRL(firmă privată care oferă servicii de management pentru spitale de stat), care a impus 3 manageri, aleşii judeţeni au votat pentru aducerea la conducere a unui persoane fizice. Din august, interimatul spitalului este asigurat de ec. Camelia Ghiveciu până la organizarea concursului pe post.
Activitate nesatisfăcătoare
În primăvara acestui an, pentru activitatea nesatisfăcătoare din fruntea Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, dr. Dan Romulus Şerban a fost destituit din postul de manager. Decizia Consiliului Judeţean, care a evaluat prestaţia acestuia, a venit după verificarea activităţii de management desfăşurate pe parcursul anului 2015.
Analiza a vizat modul de îndeplinire a indicatorilor şi criteriilor de performanţă, procedurile interne de evaluare şi control, elaborarea actelor normative cu caracter intern, măsurile întreprinse pentru eficientizarea activităţii unităţii şi creşterea calităţii actului medical, precum gestionarea eventualelor situaţii de criză apărute la nivelul spitalului.
Pentru că la toate aceste capitole au fost deficienţe, conducerea CJ Călăraşi a decis că “un contract de management încetează înainte de termen pentru managerii spitalelor publice care au obţinut calificativul “nesatisfăcător” la evaluare”, se arată în documentul Comisiei de Evaluare. Tot în aceeaşi perioadă, Ministerul Sănătăţii decis declasificarea Spitalului de la gradul III la gradul IV.
A fost şef de două ori
Dr. Dan Romulus Şerban a fost de două ori şef la Spitalul din Călăraşi. Activitatea sa a fost însă întreruptă din cauza diverselor probleme. În iunie 2013, de exemplu, nemulţumit că nu şi-a primit leafa timp de 3 luni, dr. Dan Romulus Şerban a părăsit postul de manager al Spitalului Judeţean Călăraşi. El fusese instalat în funcţie în luna ianuarie. La un an şi jumătate, după ce scandalul s-a stins, în decembrie 2014 a decis să revină. Preşedintele Consiliului Judeţean(CJ) de la acea dată, Răducu Filipescu, l-a convins să se întoarcă pe malul Borcei.
După ce unitatea medicală a fost administrată dezastruos de firma Tetraedru Consulting, iar la conducere s-au perindat trei manageri într-un an(dr. Dan Romulus, dr. Mihai Nistor, dr. Elena Dinu, toţi impuşi de firma Tetraedru) Filipescu s-a gândit să discute cu dr. Şerban pentru a-l convinge să preia din nou frâiele spitalului.
Dr. Dan Romulus Şerban a revenit la Călăraşi, începând cu 10 ianuarie 2015, în postul de manager şi a plecat în primăvară anului 2016.
Ce condiţii trebuie să îndeplinească un candidat
La concursul care va avea loc pe 12 decembrie se pot înscrie persoane fizice care întrunesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a). sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
b). sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, sau sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de invăţământ superior acreditată, potrivit legii;
c). au cel puţin 5 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
d) nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală;
e) sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);
f) nu au vârsta de pensionare, conform legii.Înscrierea candidaţilor se face până pe data de 05.12.2016.
Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, temele-cadru pentru proiectul de management, precum şi bibliografia pentru concurs sunt publicate pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi al Consiliului Judeţean Călăraşi. Concursul va avea loc pe data de 12 decembrie.
Vă recomandăm şi: