Ce spune un psihiatru despre mama gemenilor care au căzut de la etajul 10: E o poveste care dă frison
0
Tragedia în care au sfârşit cumplit copiii gemeni din Ploieşti o aduce în prim-plan pe mama acestora care ar fi trebuit să îi supravegheze. Medicul Gabriel Diaconu este de părere că evaluare stării emoţionale a acesteia nu se face la televizor, ci de către specialişti.
Iată ce mesaj a transmis psihiatrul pe pagina sa de socializare refecritor la nenorocirea care s-a petrecut la Ploieşti, în urmă cu două seri, când doi copii gemeni au căzut de la etajul 10:
Cazul copiilor gemeni care s-au prăpădit prin precipitare de la înălţime, la Ploieşti, captează (morbid) atenţia publică în ultimele zile. E o poveste de presă care dă frison
Păreri - ca de obicei - împărţite, natura vulgară a traumei şi momentele de sordid ale protagoniştilor fac ca, la moment, oamenii să discute, să bârfească, să comenteze despre şi pe marginea subiectului.
N-am să intervin în asta. De vreme ce scriu, înseamnă că am să intervin în altă parte unde eu, personal, găsesc o relevanţă.
Despre mama copiilor a declarat o colegă medic presei că i s-a părut ”teatrală, parcă mai puţin îndurerată decât s-ar fi aşteptat” (parafrazez). E un lucru care m-a pus pe gânduri.
Nu avem un termometru al durerii. N-avem un tensiometru al şocului cauzat de pierderea unei persoane dragi. Am lucrat, în practică, ades cu oameni care dincolo de aparenţa normalităţii ascundeau un tumult de stări, unele bizare ori paradoxale.
Victimele s-ar putea să fi murit în contextul neglijenţei criminale
Evaluarea impactului psihologic asupra persoanei pe care îl are o astfel de tragedie nu se face nici la televizor, şi nici folosind ”aşteptarea” terţilor ca unitate de măsură. E nevoie de un fel de expertiză care să depăşească impresionismul de bâlci.
Şi e nevoie, mai ales aici, unde victimele s-ar putea să fi murit în contextul neglijenţei criminale, pentru a putea îndrepta legiuitorul spre o mai bună judecată a faptelor.
Sunt copii care mor pentru că se otrăvesc. Sunt copii care mor pentru că se opăresc cu apă. Sunt copii care mor pentru că îi zguduie părinţii până fac hemoragii intra-craniene. Şi sunt copii care mor pentru că au înghiţit un ac de cusut.
Ce spun rudele despre mama gemenilor de 2 ani morţi după ce au căzut de la etajul 10
Fapt este că mor în supravegherea, câtă vreme sunt în grija unui adult prezumat responsabil (foarte important) şi care este, sui generis, în culpă dacă ceva li se întâmplă.
Drept urmare vrei să faci mai mult decât să ”dai vina” pe părinte. Vrei să pui context pe consecinţe. Vrei să elaborezi, metodic, un alt fel de naraţiune, una care pleacă de la deznodământ înapoi către cauze, altele decât strict cauza morţii.
Cum au ajuns acolo copiii?
Acesta este un alt fel de ”de ce”. De ce au murit copii? Pentru că au căzut de la etajul 10. Dar cum de au ajuns acolo (de ce-ul secundar). Pentru că...şi de aici începe de fapt o investigaţie corectă.
Această investigaţie corect făcută trebuie să ia în considerare profilul psihologic al persoanei în imediata vecinătate a căreia se regăseau minorii la momentul fatalităţii, dar şi înainte de asta.
Pentru asta o anchetă propriu condusă, medico-legal psihiatric şi psihologic-criminologic trebuie să adauge la dosar atât starea prezentă a femeii (femeilor?) aflate la locul faptei, dar şi istoricul de posibilă neglijenţă non-letală anterioare.
Stabilirea competenţei (aici, a discernământului) este un proces care musai să includă, indirect, şi evaluarea capacităţii de a înţelege posibile acuzaţii care îi vor fi aduse mamei (inclusiv altor adulţi prezenţi). Evaluarea capacităţii este crucială pentru şansa la un proces echitabil, şi o acţiune în justiţie în scop nu doar punitiv, dar şi terapeutic.
Judecata poporului nu rezolvă niciodată problema
În cele din urmă, ”judecata poporului” nu va rezolva niciodată nucleul dur al problemei. Iar nucleul dur al problemei este că atare grozăvii se petrec, frecvent, sub şi cu complicitatea unui cerc lărgit de oameni care n-ar trebui vreodată lăsaţi de stat să îngrijească un prunc. Pentru că prin diverse căi, viciu sau maliţie devin prea des torţionarii lor, abuzatorii lor, sau criminalii lor prin neglijenţă.
E obligatorie buna documentare psihiatrică a stării prezente a mamei, dar şi - pe cât posibil - autopsia psihologică a biografiei ei în proximitatea tragediei, dar şi înainte, în trecutul ei, care să poată pe cât posibil explica de ce lucrurile au sfârşit aşa.
Doar atunci o instanţă va putea încadra corect fapta. Doar atunci o instanţă va putea face corect actul de justiţie (nu dreptate). Şi doar atunci, odată săvârşită sentinţa, vom putea vorbi de dreptate pentru doi copii care nu ar fi trebuit nici să moară, nici să moară aşa.
Vă mai recomandăm şi:
Prognoza meteo: Un ciclon periculos loveşte România. Ce ne aşteaptă
Originea pandemiei de COVID-19: Un expert OMS spune cine ar putea fi pacientul zero
Se încarcă comentariile...
