Canicula pune stăpânire pe Bărăgan. Ce sfaturi ne dau medicii pentru zilele toride | adevarul.ro

Canicula pune stăpânire pe Bărăgan. Ce sfaturi ne dau medicii pentru zilele toride

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Vara îşi intră, cu adevărat, în drepturi. Călăraşiul se transformă în următoarele zile într-un cuptor uriaş din care oamenii n-au nicio şansă să scape. Temperaturile de foc, prognozate până pe 14 iunie, vor atinge 34 de grade Celsius, la umbră. Meteorologii prognozează temperaturi ridicate în următoarele zile în Bărăgan. Vom trăi pe propria piele călduri insuportabile.

Sâmbătă, 9 iunie, sunt aşteptate 33 de grade Celsius la Călăraşi, iar vremea nu dă semne că se răceşte. Duminică şi luni, mercurul din termometre mai scade cu două grade Celsius, dar de marţi revine canicula. Maxima acestei luni va fi atinsă miercuri, 13 iunie, când sunt aşteptate 34 de grade Celsius. Bărăganul a devenit celebru, de-a lungul timpului, pentru verile toride. Maximele absolute înregistrate până în prezent au atins la 10 august 1957, 44 de grade Celsius la Valea Argovei şi 41,4 grade Celsius la Călăraşi. La aceeaşi dată, în ţară, în judeţul Brăila s-au înregistrat 44,5 grade Celsius.

Interzis consumul de alcool

Diconfortul termic ne va da bătăi de cap. Cetăţenii sunt avertizaţi de medici să nu iasă din case, în intervalul 11,00-18,00, decât dacă este foarte importantă deplasarea. În vederea prevenirii incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate, medicii avertizează cetăţenii, în cazul în care ies pe stradă să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise şi să se hidrateze consumând cel puţin 2 litri de apă. „Nu consumaţi alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea, trebuie evitate băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Este indicat să se consume fructe şi legume proaspete: pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii pentru că acestea conţin o mare cantitate de apă, iar o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă”, a declarat dr. Camelia Truică, medic primar epidemiolog.

Bolnavii cronici, în pericol

În locuinţe poate fi limitată creşterea temperaturii prin ţinerea ferestrelor închise în perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă. Este indicat ca ferestrele să fie deschise seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer. Pentru copii şi sugari, medicii recomandă consumul de apă plată, ceai slab îndulcit şi fructe proaspete. Persoanele vârstnice şi cele cu afecţiuni cronice vor evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoara din materiale vegetale, precum şi pălărie pe cap. Persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune sunt obligate să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente, deoarece sunt foarte expuse pericolului în perioadele cu temperaturi extreme.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite