CAMPANIE ADEVĂRUL Călărăşenii şi-au ales medicii cu care se mândresc
Campania demarată de cotidianul Adevărul privind desemnarea celor mai buni doctori continuă. Pe data de 2 noiembrie am spus „stop vot“. Împreună cu un juriul de specialitate, ţinând cont de voturile călărăşenilor, am desemnat cei cinci medici cu care Călăraşiul se mândreşte.
Dr.Daniela Cantaragiu, medic de familie, s-a situat pe locul 5, dr. Lucica-Aura Farkaş, medic anestezist, a ocupat locul patru, iar dr. Viorica Gheorghiţă, medic medicină de urgenţă s-a clasat pe locul trei. Dr. Adela Maria Năsturică a fost votată de 24% dintre cititori şi se află în clasament pe locul doi. Cotidianul Adevărul invită cititorii să spună cine cred ei că este ocupantul locului întâi. Pe site-ul calarasi.adevarul.ro, cititorii îşi pot exprima părerea în legătură cu cel mai iubit medic din oraş.
Mesaje pentru favoriţi
Pe parcursul întregii campanii, cititorii site-ul calarasi.adevarul.ro au votat sau au postat mesaje pentru favoriţii lor. Deşi s-a clasat pe locul cinci, dr. Daniela Cantaragiu a primit cele mai multe mesaje de la pacienţi. Mihail Poteacă a scris că are tot respectul pentru doamna doctor.
„Sunt şi eu pacientul dânsei şi nu am decât cuvinte de apreciere, atât pentru profesionalismul dânsei, cât şi pentru caracterul de adevărat om. Nu mă surprinde faptul că are cei mai mulţi pacienţi înscrişi. Chiar mă bucur pentru alegerea mea, asta însemnând că am ales cel mai bun medic de familie. Îi transmit pe această cale, multă sănătate şi putere de muncă şi să se bucure de aprecierea noastră, a celor care beneficiem de priceperea şi competenţele profesionale ale dânsei ! “, a scris bărbatul.
Cu cine ar trebui să ne mândrim?
Şi Georgeta Şerban, o altă pacientă spune: „Da, un om adevărat! Mii de mulţumiri, doamna DOCTOR, pentru devotamentul şi dedicaţia dumneavoastră. Vă doresc sănătate şi multe, multe bucurii“. Alexandru a scris că dr. Paul Gaşpar Paul -chirurg este medicul cu care trebuie să ne mândrim.
Maria a notat că dr. Adela Maria Năsturică, deşi este un medic tânăr, este foarte bine pregătită. „Este un om de o bunătate şi o omenie rar întâlnită“. Un alt pacient, care doreşte să rămână anomim scrie că dr. Viorica Gheorghiţă, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe, este o adevărată profesionistă căreia nu i se poate repreoşa nimic.




















































