Călăraşi: Sancţiuni pentru cei care nu au asigurat paza bunurilor
0În timpul activităţilor desfăşurate la societăţile comerciale şi depozitele en gross din oraş, poliţiştii au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, pentru neasigurarea pazei bunurilor.
Joi şi vineri, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Urban Călăraşi, Compartimentul Sisteme de Securitate au organizat o acţiune pe linia prevenirii infracţiunilor de furt şi a celor comise cu violenţă asupra agenţilor economici care manipulează valori monetare însemnate, în zona Pieţei Cuza-Vodă şi a bulevardului Republicii, din Municipiul Călăraşi.
Au fost verificate două depozite en gross şi 19 societăţi comerciale, administratorii unităţilor economice fiind instruiţi pe bază de proces-verbal, cu privire la modul de asigurare a pazei bunurilor şi a valorilor monetare.
Poliţiştii au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor Legii nr. 333/ 2003 Republicată, pentru faptul că administratorii nu au luat măsuri de asigurare a societăţilor cu mijloace anti-efracţie, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 4000 lei.