Călăraşi: L-a ucis propria neglijenţă
0
Un bărbat(53 de ani), din oraşul Budeşti, a sfârşit carbonizat, după ce a făcut focul în sobă. Victima a uitat uşa sobei deschisă, iar jarul căzut a aprins toată camera.
Două echipaje specializate din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti au fost solicitate să intervină în localitatea Gruia, pentru stingerea unui incendiu. Focul a izbucnit la locuinţa proprietate personală a lui Ilie D.
Potrivit primelor verificări, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei proprietarului. După ce a făcut focul în sobă, acesta a lăsat uşa deschisă, iar jarul căzut a generat arderea ce a cuprins întreaga locuinţă.
La sosirea pompierilor, incendiu se manifesta violent la nivelul întregii locuinţe. Focul a fost lichidat în aproximativ două ore şi jumătate. Proprietarul locuinţei, care se afla în casă când incendiul s-a produs, a fost găsit decedat.
Pagubele produse de flăcări sunt de aproximativ 20.000 de lei, pompierii reuşind să salveze bunuri în valoare de aproximativ 50.000 de lei.























































