Atacat de animalul pe care îl hrănea. Un bărbat din Ceacu, la un pas de moarte după ce l-a muşcat porcul din gospodărie
0Un bărbat din localitatea Ceacu, din judeţul Călăraşi, a văzut moartea cu ochii, după ce porcul pe care îl creştea în gospodărie l-a atacat în timp ce-i dădea de mâncare. Săteanul, în vârstă de 41 de ani, a scăpat ca prin minune cu viaţă, ajungând la spital cu plăgi multiple la nivelul toracelui şi la gambă stângă. Animalul care l-a atacat l-a muşcat de mai multe ori.
Paramedicii SMURD din Călăraşi au intervenit rapid pentru acordarea primului ajutor victimei, pe care au transportat-o de urgenţă la spital. Duminică seară, militarii au primit un apel de urgenţă pentru a-i salva viaţa lui Ionel R., din comuna Cuza-Vodă care fusese muşcat de porcul din gospodăria personală.
Când au ajuns salvatorii la faţa locului, bărbatul era conştient, dar prezenta multiple plăgi muşcate la nivelul toracelui anterior, cât şi la nivelul gambei stângi. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor bărbatului, i-au efectuat hemostază şi i-au aplicat pansament compresiv, i-au monitorizat funcţiile vitale, după care acesta a fost transportat de urgenţă la spitalul din Călăraşi.
Vă recomandăm şi: