Aproximativ 36.000 de angajaţi ai MAI, cu ochii pe weekend-ul de 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele de ordine, suplimentate în weekend-ul de 1 MAI FOTO IPJ Ialomiţa
Forţele de ordine, suplimentate în weekend-ul de 1 MAI FOTO IPJ Ialomiţa

Aproximativ 36.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, poliţişti locali şi militari vor asigura ordinea publică şi respectarea ordonanţelor militare de 1 Mai. Pentru incidentele grave sunt pregătite 150 de grupe de intervenţie, iar echipajele de la sol vor fi ajutate de elicoptere.

”La nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost luate toate măsurile pentru a putea asigura o prezenţă suplimentară a efectivelor de ordinea publică la nivelul întregii ţări, mai ales în zonele şi pe traseele care sunt în mod tradiţional aglomerate cu ocazia zilelor de 1 şi 2 mai. Aproximativ 36.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră sprijiniţi de lucrători de la alte structuri, precum şi de poliţiştii locali şi militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale vor fi pregătiţi să acţioneze zilnic pentru protejarea cetăţenilor”, a anunţat, joi seară, comisar şef de poliţie Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.

Potrivit acesteia, una dintre principalele misiuni va fi descurajarea persoanelor care intenţionează să efectueze deplasări din alte motive decât cele prevăzute în ordonanţele militare şi pot contribui astfel la răspândirea noului coronavirus. În toată ţară vor fi organizate puncte fixe de verificare şi patrule mobile, formate din poliţişti şi jandarmi.

”Pentru cazurile grave, vor fi pregătite să acţioneze peste 150 de grupe de intervenţie, formate din patru până la 10 lucrători MAI. În plus, pentru sprijin în teren, se vor afla şi echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei canine, dar şi ale Jandarmeriei călare”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Potrivit acesteia, efectivele de ordine publică vor avea în atenţie traseele de deplasare către regiunile turistice şi zonele de agrement în care în perioada de normalitate se organizează diferite activităţi în aer liber picnicuri sau petreceri. Echipajele de la sol vor beneficiar de suport aerian din partea Inspectoratului General de Aviaţie.

”Având în vedere că noul coronavirus poate fi răspândit şi de persoane care nu prezintă simptome specifice, precum tuse, febră sau dificultăţi de respiraţie este necesar ca toţi cetăţenii să respecte restricţiile de circulaţie şi celelalte măsuri dispuse de autorităţi pentru prevenirea îmbolnăvirilor”, a mai precizat Monica Dajbog.

Totodată, vor fi pregătiţi pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă în următoarele zile aproximativ 5.700 de pompieri cu 3.400 mijloace auto, iar în vămi sunt zilnic 4.500 de lucrători.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite