A provocat un incendiu fără să-şi dea seama. Maşină făcută scrum, după ce a intrat în şanţ
0
Un bărbat din Călăraşi a scăpat ca prin minune dintr-un incendiu pe care l-a provocat fără să-şi dea seama. După ce a pierdut controlul asupra maşinii şi a intrat în şant, şoferul a încercat din răsputeri să repună autovehicul pe şosea. Din cauza manevrelor greşite, motorul s-a încins la maximum şi s-a produs incendiul.
Când au ajuns pompierii la faţa locului, maşina ardea ca o torţă. Flăcările cuprinseseră tot autovehiculul, iar şoferul se salvase la timp, dându-şi seama de pericol. Conform primelor, se pare că proprietarul autovehiculului a intrat într-un şanţ şi în încercarea sa de a scoate maşina, a efectuat manevre greşite provocând fenomenul de frecare excesivă, care a iniţiat incendiul. Incidentul s-a petrecut în seara de 19 noiembrie, pe raza localităţii Ciocăneşti.

Maşina, înmatriculată în judeţul Călăraşi aparţinea lui M M. La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, generalizat, cu flacără şi fum dens la întregul autovehicul. Pompierii militari din Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 15 minute. Flăcările însă au distrus autoturismul în proporţie de 100%, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de 12.000 de lei.
Vă recomandăm şi:

Bazarul de la Orizont, cuprins de flăcări violente, poliţia a deschis o anchetă
Un scurtcircuit a făcut pagube de 30.000 la Chirnogi. Incendiul a fost stins în 2 ore
Incendiu devastator la o fermă agricolă. Focul, stins în 17 ore de pompieri