Zeci de elevi din Franţa, repartizaţi temporar în aşezăminte sociale din Buzău
0
Un număr de 40 de elevi din Franţa se află în aceste zile în Buzău, pentru un stagiu de practică în instituţiile medicale şi de asistenţă socială. Parteneriatul este parte a unui proiect european derulat de Şcoala Postliceală Sanitară Buzău şi Centrul cultural Francofon. La anul, în baza unui acord de reciprocitate, elevii Şcolii sanitare din Buzău vor face un stagiu de pregătire asemănător în Franţa.
Încă de la începutul săptămânii, zilnic, elevii francezi se amestecă printre angajaţii instituţiilor socio-medicale din Buzău, pentru a învăţa tehnicile de lucru ale românilor.
Oaspeţii francezi fac practică în cămine de bătrâni, şcoli gimnaziale, grădiniţe dar şi la un spital privat. Şederea lor în Buzău este programată să dureze trei săptămâni.
„Am ales România pentru că de aici, de la Buzău, ne-a fost transmis un semnal, prin Centrul Cultural Francofon, în ceea ce priveşte dorinţa de a colabora şi datorită acestui semnal am ales Buzăul şi România”, a precizat profesoara Valerie Broussard, coordonator al delegaţieei din Franţa.

Elevii francezi se aşteaptă ca în urma stagiului de practică desfăşurat la Buzău să asimileze noi cunoştinţe atât din punct de vedere profesional, cât şi cultural.
„Suntem aici, la Buzău, pentru un stagiu profesional şi, de asemenea, pentru a descoperi ţara dumneavoatră. Aşteptările mele constau, în primul rând, în a descoperi tehnici noi profesionale şi diferenţe între ceea ce vom găsi aici şi cele de acasă, din Franţa. Acest proiect ne permite, de asemenea, să descoperim o altă faţă a Europei şi un al mod de viaţă, ca să ne dăm seama cât de norocoşi suntem că trăim într-o anumită parte a Europei”, ne-a spus Marie, una dintre eleve.

În această perioadă, pe lângă practica desfăşurată în instituţiile buzoiene, elevii francezi vor parcurge şi un curs de limbă şi cultură românească. Ei vor face şi vizite în ţară, Castelul de la Bran sau Palatul Parlamentului din Capitală fiind două dintre obiectivele pe care le vor vizita. Tinerii francezi mărturisesc că nu ştiau prea multe lucruri despre România.
„Este adevărat că în Franţa, imaginea României nu este foarte pozitivă dar dorinţa noastră a fost să venim şi să descoperim fără prejudecăţi această ţară. Sincer, înainte să venim aici ne aşteptam să vedem o ţară mai săracă”, ne-a declarat un alt elev din delegaţia franceză.
În 2015, în baza unui acord de reciprocitate, elevii Şcolii Postliceale Sanitare din Buzău vor face un stagiu de pregătire în Franţa.
Proiectul „Stagiu de practică în Europa” al Şcolii Postliceale Sanitare Buzău este primul de acest tip desfăşurat în judeţul nostru şi reprezintă, printre altele, un prilej pentru promovarea valorilor culturale şi istorice locale.