VIDEO Tabără de instrucţie, în pădure, a poliţiştilor din Serviciul de Acţiuni Speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt cei mai duri poliţişti români, dar si cei mai discreti. „Mascaţii”, asa cum li se spune poliţiştilor de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, sunt vitali în descinderile si percheziţie de amploare, dar si în misiuni speciale care implică un mare grad de risc. Pentru a face faţă unor astfel de provocări, poliţiştii cu cagule trebuie să aibă calităţi deosebite: forţă, rezistenţă fizică si să inspire teamă.

Alergări pe trasee montane cu masca de gaze pe faţă, căţărări în copaci sau exerciţii tactice complexe - aşa se antrenează mascaţii buzoieni pentru a putea să facă faţă cerinţelor acestei meserii de elită a Poliţiei Române. 

”Exerciţiile simulează situaţii pe care le întâlnim în diferite acţiuni. Presupun o coeziune foarte bună a luptătorilor, comunicare foarte bună, atenţie distributivă, coordonare şi tot ce presupune munca de intervenţie”, spune şeful luptătorilor buzoieni.

Ca să ajungi în trupele speciale ale poliţiei nu este deloc uşor. De fiecare dată când au loc selecţii, vin mulţi candidaţi, dar puţini sunt cei aleşi, iar aceştia provin numai din rândurile poliţiştilor. 

Odată admis, un luptător SAS trebuie să participe la un regim continuu de exerciţii şi antrenamente. Trebuie să aibă o condiţie fizică de excepţie, să fie un bun trăgător şi să facă faţă situaţiilor neprevăzute.

Trupele SAS primesc cele mai grele misiuni din Poliţia Română. La nevoie, ei sunt implicaţi şi în operaţiuni antitero.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite