VIDEO Preşedintele PNL Buzău, Ovidiu Anghel, şi-a înaintat demisia de onoare, însă i-a fost respinsă
0
Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Buzău, Ovidiu Anghel, şi-a înaintat luni după-amiază demisia de onoare în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean Buzău al PNL, dar i-a fost respinsă. Astăzi, Anghel a susţinut o conferinţă de presă prin intermediul căreia a anunţat că va conduce filiala locală până la alegerile parlamentare.
”Aşa cum am promis înainte de alegeri, mi-a înaintat demisia de onoare pentru că nu am câştigat primăria Buzău, dar membrii Comitetului Judeţean au respins-o şi am primit în unanimitate un vot de încredere”, a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele PNL Buzău, Ovidiu Anghel.
Acesta susţine că rezultatele obţinute de PNL Buzău sunt rezonabile. ”În urmă cu trei luni am preluat conducerea organizaţiei judeţene a PNL, în condiţiile în care se încerca alegerea unei echipe formată din foşti lideri ai PSD trecuţi pe linie moartă în propriul partid, am obţinut 23 la sută din voturi la nivel de judeţ, opt primari şi 270 de consilieri locali, ceea ce permite ca PNL Buzău să privească cu optimism alegerile parlamentare”, a mai declarat Anghel.
Ovidiu Anghel a fost candidatul PNL pentru Primăria Buzău, însă a pierdut în faţa contracandidatului proprus de PSD, industriaşul Constantin Toma.