VIDEO Pieton aruncat 30 de metri în aer de un taximetru. Accidentul s-a produs lângă Râmnicu Sărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu a avut nici o şansă, după ce a fost izbit în plin de maşina condusă de un taximetrist de 21 de ani. Un bărbat de 55 de ani şi-a pierdut viaţa, în urma unui accident produs marţi seară, în localitatea buzoiană Plevna. Şoferul nu consumase băuturi alcoolice, însă martorii spun că ar fi circulat cu viteză.

Accidentul a avut loc în jurul orei 20.00 în localitatea Plevna. Taximetristul, care venea dinspre Grebănu spre Râmnicu Sărat a izbit în plin pietonul care circula din sens opus. În urma impactului violent, trupul victimei a fost aruncat în şanţ, la 30 de metri în faţă. 

Oamenii care locuiesc în zonă spun că au auzit izbitura din casă şi au ieşit să acorde victimei primul ajutor. Din păcate, nici ei, nici medicii de pe ambulanţă, nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 55 de ani.

Sătenii îl cunoşteau pe bărbatul care şi-a pierdut viaţa în accident. Ei spun ca omul, care lucra cu ziua, tocmai se întorcea de la muncă. Era necăjit, însă nu obişnuia să consume băuturi alcoolice.

Politiştii au făcut cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Tânărul aflat la volanul maşinii a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

VIDEO: TV Sud Est

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite