VIDEO Icoanele veteran de război s-au întors acasă după ce timp de 5 ani nu s-a ştiut nimic de ele
0Icoanele plecate în 2005 din Buzău pentru a înnobila biserica românească din teatrul de operaţii din Kandahar, Afganistan, au revenit acasă. Au fost rătăcite într-un depozit, iar după aproape 5 ani de căutări preotul militar Alexandru Tudose a reuşit să le găsească şi le-a adus acasă, în cafasul Bisericii Militare „Pogorârea Sfântului Duh” de la Buzău.
Precum militarii care au asupra lor armamentul din dotare, aşa şi preoţii prezenţi în teatrele de operaţii au asupra lor icoanele necesare săvârşirii serviciilor liturgice din zilele de sărbătoare.
În misiunea pe care a avut-o în Afganistan, preotul militar Alexandru Tudose a ridicat împreună cu militarii o biserică nouă, iar pentru aceasta, în luna decembrie 2004 plecau de la Galaţi la Kandahar, cu detaşamentul precursor al Batalionului 300 Infanterie „Sfântul Andrei”, un boxpalet cu o parte din necesarul de cult al preotului militar.
Printre altele, erau 15 icoane mari, pe care au fost pictate ipostaze sau acţiuni ale divinităţii sau a unor sfinţi. Au fost realizate de preoteasa Florica Ion din localitatea Boboc, judeţul Buzău.
”Aceste icoane expuse în Biserica militară din Kandahar, ne-au fost aproape şi la naşterea unor copii în marea noastră familie a militarilor, dar şi la plecarea către cele sfinte a celor 30 de camarazi către care ne plecăm cu pioşenie, respect şi admiraţie”, spune preotul militar Alexandru Tudose.
Lăcaşul de cult a fost locul prin care fiecare militar român, de la soldat la general, aflat în misiune sau în trecere prin baza militară aeriană Kandahar a trecut măcar o dată.
În anul 2014, când s-a dat ordinul ca baza să se restrângă, icoanele şi toate celelalte obiecte de cult, au fost împachetate şi trimise în ţară, însă nimeni nu ştia unde. Atunci a început părintele militar Alexandru Tudose să le caute şi nu a avut linişte până nu le-a găsit.
Aproape de sfârşitul anului 2019, părintele Tudose a aflat că icoanele se află la Bucureşti şi după aproape 5 luni a reuşit să le aducă acasă, în cafasul Bisericii Militare „Pogorârea Sfântului Duh” de la Buzău.
”Cei care au zăbovit cu siguranţă măcar o clipă prin faţa acestora şi care au fost puntea de legătură între teatrul de operaţii şi cei dragi sunt rugaţi să le ofere aceeaşi importanţă şi evlavie aşa cum aceste sfinte icoane au văzut multe trăiri în ochii şi în sufletele veteranilor teatrului de operaţii din Afganistan primind apelativul de Icoane Veteran”, spune preotul Alexandru Tudose.
Icoanele sunt cu atât mai importante cu cât sunt martore ale suferinţei militarilor români plecaţi în teatrele de operaţii. Nu o dată s-a întâmplat ca preoţii să găsească militarii în genunchi, cufundaţi în rugăciune, cu lacrimi ce le brăzda faţa.
Misiunea de recuperare a părintelui nu se va opri aici, pentru că vor urma alte lupte, de identificare, de aducere acasă şi de a reda evlaviei şi alte obiecte de cult: cruci, icoane, clopot şi cărţi.