VIDEO Gospodării inundate, în zona de deal a judeţului Buzău
0
Mai multe comune din zona de deal a judeţului Buzău au fost afectate de precipitaţii abundente şi vijelii. La Cernăteşti şi Săpoca, mai multe uliţe, gospodării, dar şi şoseaua judeţeană 203 K au fost inundate. La Lipia, un copac de pe marginea drumului naţional 1B a fost doborât de rafale iar la Zărneşti a căzut grindină.
Timp de circa 40 de minute a turnat cu găleata, iar vântul a bătut cu putere. Rafale puternice de vânt au rupt un copac de pe marginea drumului naţional 1 B Buzău – Ploieşti, în dreptul localităţii Lipia, coroana ocupând un sens de mers.
Angajaţii secţiei de drumuri şi poduri au degajat carosabilul după o jumătate de oră de la instituirea restricţiei de trafic.
Torenţii formaţi pe dealuri au inundat gospodării şi uliţe din comuna Săpoca. Autorităţile locale au folosit o motopompă din dotare proprie, pentru evacuarea apei din două curţi.
Tot două gospodării au fost afectate şi în comuna vecină, Cernăteşti, unde au intervenit cu motopompe două echipaje de la Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă.
Nordul, centrul şi zona central-sudică a judeţului Buzău, inclusiv municipiul Buzău, s-au aflat sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii, în intervalul 13.40 – 14.40.
Citeşte şi: VIDEO Un drum judeţean din Buzău, utilizat de turişti, arată ca după bombardament