VIDEO Criză de vaccin antirabic, în Spitalul de Infecțioase Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Spitalul de Boli Infecţioase din Buzău nu mai există nicio doză de vaccin antirabic. Situaţia durează de mai bine de o lună iar până când firmele importatoare vor aduce vaccinul, persoanele muşcate de animale vor primi antibiotice şi vaccin antitetanic.

Chiar dacă în judeţul Buzău nu există deocamdată niciun focar de rabie, medicii spun că pacienţii care ajung la urgenţe cu muşcături provocate de maidanezi sunt foarte speriaţi şi cer să li se administreze acest ser adus din import. ”Aproximativ de la sfârșitul lunii aprilie s-au terminat dozele de Verorab (soluție injectabilă pentru prevenirea rabiei n.r.). Am parcurs toate demersurile necesare pentru a face rost, m-am și împrumutat de la Direcția de Sănătate Publică de 24 de cutii. S-au fîăcut deja din partea spitalului și a Direcției de Sănătate Publică solicitările necesare iat firma distribuitoare a promis că va aduce în țară chiar săptămâna viitoare doze de vaccin”, a declarat Elena Damian, de la Spitalul de Boli Infecțioase Buzău.

Penuria de vaccin antirabic a apărut la scurt timp după ce Institutul Cantacuzino nu a mai primit autorizaţie de fabricare a acestui medicament.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite