VIDEO Cezar Preda: Greii partidului sunt rupți de realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cezar Preda
Cezar Preda

Deputatul Cezar Preda a avut joi o reacţie virulentă la adresa celor care au contestat candidatura lui Silviu Prigoană la primăria generală a capitalei. Democrat-liberalul buzoian a precizat în cadrul unei conferiţe de presă că “greii partidului”, care s-au împotrivit candidaturii lui Prigoană, sunt “rupți de realitate.”

“Nu vreau să mă bag peste ce hotărăște organizația din București. E treaba doamnei Udrea, nu trebuie să le dăm noi sfaturi din teritoriu. Dar am vorbit despre ce capacitate are Silviu Prigoană. Părerea mea personală este că asemenea reacții la disponibilitatea lui de a candida au fost complet deplasate și complet în afara logicii unei echipe, și ce-a spus domnul Baconschi, și ce-a spus Cristian Preda. Sunt totat deplasate pentru că Prigoană a fost introdus într-un sondaj, a ieșit cel mai bine plasat, și a zis  partidul să decidă. Nu l-am văzut s-a zbătându-se, nu l-am văzut rugânduse,  nu l-am văzut dând cu coatele ca să fie el candidat, a spus doar că intră în cursa electorală dacă nu este altcineva mai bine plasat în sondaje. De aici să începi să-l ataci, să-l faci o copie palidă a lui Lucaşenko asta mi s-a părut complet deplasat. Sunt oameni total rupți de realitate”, a declarat Cezar Preda.

Cezar Preda, a mai precizat că nu este de accord cu “împărțirea” PDL-ului pe care Baconschi, Paleologu și Cristian Preda au făcut-o la nivel de declaraţii.

“Chestiunea asta cu împărțirea între intelectuali și mai puțin intelectuali, între vechi și noi, așa ceva acest partid nu a avut până în mai 2011. Acum oameni care au ajuns pe nemeritate în anumite zone având acea stea în frunte că sunt intelectuali, uite ce-ţi fac. Şi nu-mi fac mie , ci organizaţiei din Bucureşti, şi întreg partidului până la urmă”, a mai declarat Cezar Preda.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite