VIDEO Buzăul va avea un nou stadion de fotbal. Investiţia aparţine Companiei Naţionale de Investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Arena care va avea o tribună cu 500 de locuri va face parte dintr-un complex sportiv care se va construi pe un teren al municipalităţii situat la ieşire din oraş spre Verneşti. Este vorba de două terenuri de fotbal şi două terenuri pentru tenis de câmp.

Amanajarea noului complex sportiv va fi asigurată cu bani de la Ministerul Lucrărilor Publice, prin Compania Naţională de Investiţii. 

În această perioadă, potrivit edilului Constantin Toma, este în derulare procedura de atribuire a contractului pentru întocmirea proiectului tehnic şi execuţia lucrării.  

Valoarea estimată pentru baza sportivă de la Buzău este de 1,7 milioane de euro. 

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite