VIDEO Accidente de circulaţie pe DN 1B, produse din cauza neadaptării vitezei la condiţiile meteo
0
Un gălăţean de 19 ani care circula din direcţia Buzău către Mizil cu un autoturism VW nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă şi a derapat, lovind o autoutilitară condusă din sens opus de un dâmboviţean.
Nu s-au înregistrat victime însă traficul a fost restricţionat câteva zeci de minute.
Poliţiştii rutieri le recomandări şoferilor, pentru o circulaţie preventivă, să aibă autovehiculul echipat cu pneuri corespunzătoare.
Trebuie să reducă viteza de deplasare, mai ales în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de maxim 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara acestora.
Pe acelaşi drum s-a mai produs un eveniment rutier în cursul după-amiezii. S-a circulat alternativ timp de o oră, pe DN 1B, după ce un TIR a ieşit în decor pe segmentul de drum cuprins între Hanul lui Ţintă şi Merei.
Incidentul nu s-a soldat cu victime, însă remorca autotrenului a rămas pe carosabil, iar până la îndepărtarea acesteia maşinile au circulat alternativ.