Un tânăr din Ucraina cere protecţia statului român. Rătăcea, fără documente, pe străzile Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au preluat, în data de 16 martie 2014, de la poliţiştii buzoieni, un cetăţean ucrainean, pe care l-au depistat pe străzile municipiului. Tânărul nu deţinea asupra sa niciun document de identitate sau de călătorie. Ucraineanul a invocat tensiunile din ţara sa şi a cerut protecţia statului român.

Cetăţeanul străin a fost oprit, duminică, în jurul orei 11.00, pe strada Transilvaniei, de o patrulă de siguranţă publică de la Poliţia Municipiului. În urma verificărilor efectuate şi a audierii acestuia, identitatea persoanei a fost stabilită declarativ, rezultând că este cetăţean ucrainean în vârstă de 18 ani. 

Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că ucraineanul se afla de mai multă vreme în ţara noastră, cunoaşte parţial limba română şi că, înainte de a sosi în România, a stat o vreme în Franţa. Din verificările în baza de date a Interpol reiese că nu a săvârşit vreo ilegalitate. 

A invocat situaţia din ţara sa şi cere azil în România 

”Având în vedere cele constatate şi faptul că acesta şi-a manifestat voinţa de a solicita protecţia statului român, cel în cauză a fost condus sub escortă la Direcţia de Azil şi Integrare aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea derulării procedurii de azil. În perioada următoare, persoana în cauză va parcurge procedurile prevăzute de legislaţia în vigoare în materie de azil şi poate beneficia de cazare în cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului de Imigrări Buzău.

Inspectoratul General pentru Imigrări asigură accesul la procedura de azil oricărui cetăţean străin sau apatrid, aflat pe teritoriul României ori la frontieră, din momentul manifestării de vointa, exprimată în scris sau oral, din care sa rezulte ca acesta solicită protecţia statului român. 

Impotriva solicitantului de azil nu pot fi luate măsuri de expulzare, extrădare sau de returnare forţată de la frontiera ori de pe teritoriul României.

Citeşte şi: Dosare penale pentru patru buzoieni care au fost prinşi la braconaj

VIDEO Poliţiştii au pregătit masa de prânz pentru bătrânii unui azil. Totul, sub forma unui concurs culinar

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite