Un adolescent din Buzău a furat o maşină, s-a urcat la volan şi a provocat un accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolescentul este suspectat că ar mai fi furat o maşină, la sfârşitul lunii august
Adolescentul este suspectat că ar mai fi furat o maşină, la sfârşitul lunii august

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din Buzău, a provocat, zilele trecute, un accident de circulaţie, după ce a furat o maşină, s-a urcat la volanul ei şi a pornit la drum.

Tânărul a furat maşina vineri, în jurul orei 16.00. Autoturismul era parcat în spatele unui bloc de pe bulevardul Unirii. După ce a reuşit să fure maşina, adolescentul s-a urcat la volan însă drumul i s-a curmat brusc, după circa 2 metri, când a tamponat un alt autoturism aflat în aceeaşi parcare. Autovehiculul sustras a fost abandonat, iar adolescentul a fugit. El a fost prins, a doua zi, de către poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău – Biroul de Investigaţii Criminale. 

Valoarea totală a prejudiciului creat a fost estimată la 3500 de lei.

Adolescentul mai este suspectat că la data de 25 august  ar mai fi încercat să pătrundă în sediul unei societăţi comerciale din Buzău, cu intenţia de a sustrage bunuri, caz care figura în evidenţe cu autor necunoscut.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite