Video Trei bărbați au fost arestați după ce au spart cutiile cu bani din mai multe spălătorii auto din Buzău

0
0
Publicat:

Trei bărbaţi din Dâmboviţa au fost arestaţi pentru furt calificat după ce, în luna aprilie, ar fi spart cutiile cu bani aferente dispozitivelor de eliberare a fiselor din mai multe spălătorii din judeţul Buzău, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 83.000 de lei.

Spălătoriile auto, vizate de hoți FOTO Shutterstock
Spălătoriile auto, vizate de hoți FOTO Shutterstock

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, în data de 29 aprilie, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute ar fi prejudiciat mai multe societăţi comerciale din comunele Merei, Gălbinaşi, Cilibia şi Râmnicelu, toate având ca obiect de activitate servicii de spălătorie a autovehiculelor.

"Faptele săvârşite ar fi constat în sustragerea, prin efracţie, a cutiilor de stocare a banilor aferente dispozitivelor de eliberare a fiselor. Prejudiciul total a fost estimat la 83.000 de lei (...).

Având în vedere că, din primele investigaţii şi din analiza mijloacelor de probă administrate, au reieşit indicii ale unor legături între actele infracţionale, cercetările au fost preluate de către Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat. Din investigaţii a reieşit că persoanele care ar fi comis faptele sunt trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 43 de ani, din Dâmboviţa. (...) În urma percheziţiilor domiciliare au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile şi alte elemente, cu valoare probatorie", a transmis, vineri, IPJ Buzău.

Cele trei persoane au fost iniţial reţinute de poliţişti pentru 24 de ore, ulterior instanţa dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru furt calificat.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite