Țeavă de tun, găsită de polițiști în timpul unor descinderi la o grupare de braconieri VIDEO
0Șapte mandate de percheziţie domiciliară au fost puse în executare de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pe 12 iulie 2023, în localitățile Vernești, Berca, Tisău și în municipiul Buzău. S-au efectuat, de asemenea, verificări la o asociație de vânătoare, pentru combaterea și contracararea actelor infracționale pe diverse domenii de acţiune.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, la acțiune au participt poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, de investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, ordine publică, rutieră şi de la Serviciul Criminalistic, dar şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Aceștia au acționat în cadrul unor dosare penale în care sunt cercetate infracţiuni de abuz în serviciu, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj.
„În urma activităților, au fost conduse la audieri un număr de șase persoane, iar două dintre acestea, de 32 şi 39 de ani, au fost reținute, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore”, transmite biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.
De asemenea, în urma percheziţiilor, au fost ridicate 61 de trofee de mistreț și cervide, o blană de bursuc, aproximativ 40 de kg de carne de vânat, o armă de vânătoare deținută legal, 71 de cartușe, o țeavă de tun, dispozitive de vedere pe timp de noapte, șase telefoane mobile, medii de stocare și înscrisuri.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii organizaţi în filtre rutiere, în contextul acţiunilor derulate, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.890 de lei și au fost efectuate 59 de testări cu aparatul etilotest. La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău. Activitățile au beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.