Usturoiul românesc din noua recoltă a ieșit pe piață. Fermier din Buzău: „Sperăm să scăpăm de marfa din import”
0Sunt șanse să scăpăm de usturoiul străin din piețe și supermarketuri. O spun fermierii români care au mizat pe această cultură, stimulați de subvențiile de la stat. Legumicultorii din Buzău, lider național la cultivarea usturoiului, în ultimii patru ani, sunt în toiul recoltatului și spun că înregistrează producții foarte bune. În 2023, suprafața cultivată în județul Buzău cu usturoi este de 600 de hectare, dublă față de anul trecut.
Valentin Jecu este cel mai mare cultivator buzoian de usturoi, cu o suprafață de 20 de hectare într-o comună de lângă Râmnicu Sărat. Fermierul se află în plină campanie de recoltare a unui soi local de usturoi, îmbunătățit de cercetătorul Costel Vânătoru și omologat sub numele Benone. Soiul cultivat în comuna Râmnicelu are multe calități, pe lângă aroma și gustul deosebit.
Usturoiul Benone dă o producție de circa opt tone la hectar. Valentin Jecu promite însă un soi și mai productiv, cu un randament de până la zece tone la hectar. „Am venit în întâmpinarea gospodinelor cu acest soi, cu aceleași calități, acesta având căpățâna mai mare. Sunt de asemenea mult mai ușor de curățat. Nu am în cultură decât soiurile locale”, spune Valentin Jecu, producător de usturoi.
Agricultorul buzoian îndrăznește să afirme că anul acesta producătorii locali de usturoi ar putea asigura necesarul de marfă pentru piața internă, grație ajutorului de minimis acordat prin Programul Usturoiul, de 3.000 de euro la hectar. „În urma programului de subvenție, sperăm că anul acesta se va acoperi necesarul de usturoi pentru piața din România, dacă nu în totalitate, măcar în proporție de 70 la sută”, spune Valentin Jecu,producător de usturoi din Râmnicelu, județul Buzău.
În ultimii ani, tot mai mulți buzoieni au pariat pe cultivarea acestei legume. Tone de usturoi ajung zilele acestea de pe câmp în multele depozite de pe raza comunei Râmnicelu. Căpățânile de usturoi stau o perioadă la uscat, după care ajung la sortat. „Traseul începe de pe câmp, când este recoltat cu codița cât mai verde. După ce ajunge la uscare, este tăiată exact așa cum se vede în lădiță, apoi sortat pentru depozitare și ulterior pentru comercializare”, ne explică Adrian Dochia, cultivator de usturoi din comuna Râmnicelu.
Usturoiul românesc din noua recoltă va ajunge în piețe abia peste o lună. Bulbii de usturoi românesc, cel mai apreciat de gospodine pentru aroma sa puternică, nu sunt la fel de mari și frumoși ca cei din străinătate. Au o greutate cuprinsă între 30 și 50 de grame și sunt formați din până la zece căței de usturoi.
Potrivit Direcției Agricole Buzău, în 2023, suprafața cultivată cu usturoi este de 600 de hectare, dublă față de anul trecut. „Noi sperăm să scăpăm de usturoiul din import, pentru că-i destul de dezastruos la gust. Îl recunoști dintr-o mie și nu ai cum să-l confunzi cu cel românesc care are un gust dulce spre acrișor”, spune Adrian Dochia.
Fermierii spun că cei 3.000 de euro primiți de la stat sunt suficienți pentru înființarea unui hectar de usturoi, banii fiind cheltuiți pe sămânță și lucrările agricole.
Dacă vremea ține cu agricultorul, producția medie de pe un hectar ar putea ajunge la cinci tone. Plata pe hectar de 3.000 de euro se face din bugetul de stat fermierilor care îndeplinesc o serie de condiții și vare valorifică o cantitate minimă de trei kilograme de usturoi la fiecare zece metri pătrați de pe suprafaţă de minimum 3.000 de metri pătrați.