Suspiciune de crimă în cazul tinerei care a fost găsită carbonizată în apartamentul în care organizase o petrecere
0Dosarul morţii tinerei de 21 de ani fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Sunt suspiciuni că Daniela Valentina nu ar fi murit în incendiu, rezultatele necropsiei urmând să facă lumină în acest caz. Vecinii spun că au auzit zgomote ciudate înainte ca fumul şi flăcările să răbufnească din apartamentul în care fata ar fi organizat o petrecere.
O tânără a murit sâmbătă dimineaţă într-un incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul nouă al unui bloc de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, vizavi de sediul Consiliului Judeţean Buzău.
Peste 30 de persoane au fost evacuate din locuinţe, în zorii zilei.
Flăcările se manifestau violent ieşind pe fereastra apartamentului incendiat.
Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu o scară de salvare la înălţime, cu un echipaj SMURD şi cu o autospecială de stingere. La faţa locului a sosit şi o şi Ambulanţă.
Pentru că nu s-a putut interveni cu autospeciala la înălţime din cauza castanilor care nu au permis apropierea maşinii pompierilor de bloc, s-a acţionat prin interiorul blocului fiind spartă uşa apartamentului aflat în flăcări.
În interior, pompierii au dat peste un cadavru carbonizat. Imediat, a fost declanşată o anchetă pentru stabilirea cauzelor incendiului şi împrejurările în care persoana carbonizată a decedat. Anchetatorii au aflat că victima este o tânără de 21 de ani, care stătea singură în locuinţă, deoarece mama ei lucrează în Italia.
Vineri seara, Valentina Daniela Nica ar fi organizat o petrecere în apartamentul de la ultimul etaj iar conform unor vecini, în timpul nopţii, din locuinţă s-ar fi auzit certuri şi o bubuitură.
Apartamentul fusese cumpărat de mama ei, divorţată, în urmă cu trei ani. Femeia este cameristă la un hotel în Sardinia, Italia.
Pompierii, împreună cu poliţiştii criminalişti, desfăşoară o cercetare pentru a afla cauzele izbucnirii incendiului. Potrivit unor surse din apropierea anchetatorilor, se conturează ipoteza unei crime, apărând indicii că apartamentului i s-a dat foc cu benzină. În aceste momente, nu este clar cine şi de ce să fi incendiat casa.