Şoselele Buzăului au devenit comoara atelierelor auto
0Craterele formate în asfalt după zăpada din această iarnă a dublat numărul maşinilor care au ajuns in service. Şoferii care au asigurare casco au norocul să-şi repare maşinile fără să bage mâna în buzunar. Cei mai mulţi, însă, nu deţin astfel de asigurări şi trebuie să-şi plătească singuri service-ul.
În ultima vreme service-urile auto sau atelierele mici ale mecanicilor sunt luate cu asalt de soferii care îşi distrug maşinile în craterele formate în asfalt după zăpada din această iarnă .
"Faţă de ce a fost înaintea sezonului rece, acum aproape că s-a dublat numărul clienţilor care apelează la noi. Mulţi vin cu defecţiuni grave la sistemul de rulare şi de direcţie. Am avut de reparat cel puţin un autoturism pe zi, care avea fie jante deformate, fie amortizoarele rupte sau bucşăraia deteriorată", a declarat Alexandru Rizea, manager al unui service auto din Mărăcineni.
Reprezentanţii atelierelor auto spun că maşinile care tranzitează zonele cu gropi pot suferi grave defecţiuni tehnice. "Cele mai afectate componente sunt pivoţii, basculele ,amortizoarele şi casetele de direcţie. Cei care preferă să-şi repare mai rar maşinile ajung să fie un pericol pentru siguranţa circulaţiei, pentru că pot rămâne fără roţi în plină viteză sau chiar fără direcţie", a declarat Mihai Dinu, director la service-ul General Autocom din Buzău.
Cei mai afectaţi sunt şoferii de taxi care spun că lunar sunt nevoiţi să scoată mii de lei din buzunare. "Am băgat în iarna asta peste 2.000 de lei în pivoţi şi capete de bare din cauza acestor gropi. Noi, cei care lucrăm pe taxi, suntem cei mai afectaţi de dezinteresul autorităţilor. Ne strâmbăm jenţile şi mai rău este că la nicio o săptămână după ce ne reparăm maşinile, încep iar să troncăne din toate încheieturile", a declarat Mihai Constantin, de 66 de ani, veteranul şoferilor de taxi din Buzău.
Şoferii care au asigurare casco au norocul să-şi repare maşinile fără să bage mâna în buzunar.
"În ultimul timp am avut multe cazuri cu accidente provocate de drumurile proaste. Societatea asiguratoare îi plăteşte clientului reparaţia şi ulterior îşi recupereaza banii de la administratorul drumului", a declarat Cătălin Tudor, un reprezentat regional de asigurări. Cei mai mulţi, însă, nu deţin astfel de asigurări şi trebuie să-şi plătească singuri service-ul.
"Ca să îşi recupereze banii dând în judecată Primăria sau alt administrator al drumului, au nevoie de martori, expertize şi probe, iar oamenii preferă să-şi repare pe banii lor maşinile decât să-şi piardă timpul prin tribunale", a mai spus Cătălin Tudor.























































