Reabilitarea clădirilor vechi din centrul Buzăului, cu bani europeni. Mai întâi vor fi evacuaţi chiriaşii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BUZAU

Cuza Vodă, strada cu cele mai vechi case din municipiul Buzău, ar putea avea o nouă faţă în următorii ani. Primarul Constantin Toma a anunţat că municipalitatea a demarat procedurile pentru atragerea de fonduri europene în vederea reabilitării clădirilor vechi de pe strada Cuza Vodă.

În acelaşi context, edilul Buzăului a precizat că înainte de începerea lucrărilor, cetăţenii care locuiesc în imobilele care aparţin Primăriei, de pe strada Cuza Vodă, vor fi evacuaţi.  

„Vom depune un proiect pe reabilitarea tuturor clădirilor, pe partea de faţadă, cel puţin, şi bineînţeles, vom încerca ca pe cei care sunt în locuinţe sociale să îi mutăm de aici pentru a putea reabilita aceste clădiri”, a declarat Constantin Toma, la TV Sud Est .

Potrivit edilului Constantin Toma, chiriaşii din locuinţele sociale de pe strada Cuza Vodă, dar şi din alte zone ale oraşului, vor fi mutaţi pe strada Depozitului, acolo unde, începând chiar din acest an, primăria va construi locuinţe sociale.

Primarul Buzăului speră că în următorii ani, odată cu reabilitarea clădirilor vechi de pe Cuza Vodă, dar şi a Pieţei Dacia, zona cuprinsă între Bazar şi Parcul Sfinţii Îngeri să devină un punct de atracţie pentru turiştii din ţară, şi nu numai.

În prezent, în Buzău există 44 de imobile considerate vulnerabile în cazul producerii unui seism major. Aproape jumătate dintre clădirile cu bulină roşie se află pe strada Cuza Vodă. Cele mai multe case de aici datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi au fost ridicate de către negustorii vremii.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite