Protestul medicilor: cadrele din Spitalul Judeţean Buzău vor purta banderole albastre la braţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De luni, 21 martie, medicii buzoieni intră în grevă japoneză, având o serie de solicitări rămase fără răspunsul autorităţilor centrale. Astfel, medicii buzoieni se alătură mişcărilor de amploare care vor începe săptămâna viitoare în majoritatea spitalelor din ţară. Protestul naţional este iniţiat cu susţinerea CNS „Cartel ALFA“.

Medicii din Buzău vor intra în grevă japoneză purtând la braţ banderole albastre şi nu vor întrerupe activitatea în spitale. La acţiunea de protest care începe luni participă toţi medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi se poartă discuţii să li se alăture şi cadrele medicale de la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

Solicitările medicilor se referă la aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară în Sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referinţă salariul minim brut pe economie de 1.250 lei, acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, sporul de condiţii deosebite de muncă, sporul de doctorat.

Medicii cer de asemenea respectarea normei şi a timpului de muncă, de repaus pentru toate categoriile de personal din sănătate, prin reducerea până la eliminare a deficitului de personal, care a determinat la o normă de muncă efectivă mare, timp de repaus şi de refacere mai redus decât cel de muncă.

Protestul va continua pe perioadă nedeterminată, iar organizaţiile sindicale ale medicilor implicate în grevă atrag atenţia că, în lipsa unei decizii rectificative privind solicitările prezentate, se poate ajunge la escaladarea stării conflictuale.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite