Promovarea Trovanţilor de la Ulmet, prioritate a conducerii judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Atragerea unui număr cât mai mare de turişti, în 2021, este unul dintre obiectivele propuse de conducerea Consiliului Judeţean Buzău la acest început de an. Autorităţile doresc, printre altele, punerea în valoare a Trovanţilor de la Ulmet, Bozioru, „pietrele vii”, aşa cum le numesc localnicii.

Totodată, ca să devină atractivă pentru turişti şi în timpul iernii, staţiunea balenoclimaterică Sărata Monteoru va fi vizată de investiţii. În cazul ambelor obiective turistice, responsabilii din Consiliul Judeţean speră să accesese fonduri europene.

„Am avut marţi o discuţie cu directorul de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov, pentru că încercăm să implementăm, pe fonduri europene, un proiect în turism la Sărata Monteoru. N-am uitat nici Trovanţii de la Bozioru. În perioada imediat următoare voi lua legătura cu toate UAT-urile din judeţul Buzău interesate ca să facem parteneriate, să putem depune un proiect pe fonduri europene”, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău.

Tabăra de sculptură în piatră de la Măgura este un alt punct de interes turistic ce va primi finanţare din partea Consiliului Judeţean Buzău. Aici, în perioada verii, prin intermediul Muzeului Judeţean şi a Centrului de Cultură şi Artă, vor fi organizate ateliere de lucru pentru elevi şi studenţi, spectacole folclorice şi alte evenimente artistice.

Tabăra de sculptură în aer liber, de la Măgura, este unică în Europa şi conţine un număr de 256 de statui cioplite în stâncă albă, extrasă din carierele de la Ciuta. Sculpturile au fost realizate de artişti plastici români, în perioada 1970 – 1985.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite