Proiect de irigații unic în țară: apa epurată folosită pe câmp. Specialiști din Israel, chemați să ajute

0
Publicat:

Un grup de experți în irigații, din Israel, au fost chemați la Buzău să ajute la implementarea unui proiect pilot pentru România. Primăria pregătește o serie de investiții care vor permite ca apa rezultată din stația de epurare a orașului să fie utilizată la irigarea terenurilor agricole.

Proiectul va fi realizat cu ajutorul specialiștilor israelieni. SURSA Constantin Toma
Proiectul va fi realizat cu ajutorul specialiștilor israelieni. SURSA Constantin Toma

Proiectul de a utiliza în agricultură circa zece milioane de metri cubi pe an de apă filtrată de stația de epurare a fost anunțat la sfârșitul verii de către edilul-șef al Buzăului, Constantin Toma.

Apa epurată care se deversează în râul Buzău va fi folosită pentru irigarea terenurilor agricole din zona de sud a municipiului și în comunele limitrofe, precum Gălbinași, Țintești și Cilibia.

„Va fi un proiect pilot de cercetare la nivel național. De la Buzău, proiectul poate fi extins în toată țara, cu avantaje considerabile. Nu vom mai arunca apa, o vom folosi pentru irigare și îngrășământ, vom reduce și prețul final al apei, epurarea e mare consumatoare de energie”, a declarat Constantin Toma, primarul Buzăului.

Apa va fi stocată în câteva lacuri artificiale, unde se va face o epurare naturală, fără consum de energie și resurse.

„Gravitațional, prin canale deja existente, apa va ajunge la culturile agricole. Pompajul va fi redus, doar la finalul traseului”, explică Nicolae Mărăcine, fost director general al ANIF..

Pentru a spori șansele de reușită, la solicitarea primarului Constantin Toma, la Buzău au ajuns ambasadorul Israelului, Reuven Azar, și o echipă de specialiști din această țară, clasată pe primul loc în lume la acest capitol.

„Am făcut apel către specialiștii israelieni, iar Domnul Ambasador a reacționat imediat prin această vizită la Primăria Buzău. (...) Israelul este pe primul loc în lume, utilizând 70% din aceste ape pentru irigații. Tehnologiile israeliene pentru reutilizarea apelor uzate tratate răspund obiectivelor Organizației Națiunilor Unite și Uniunii Europene, privind politicile de mediu, reprezentând în același timp o soluție eficientă pentru combaterea deficitului de apă și creșterea productivității agricole”, a scris Constantin Toma pe pagina sa de Facebook.

Ministrului Agriculturii, Petre Daea, a promis că va susține acest proiect inedit ce ar putea salva agricultura din jurul orașelor. Primarul Buzăului precizează că, dacă se va asigura finanțare de la Guvern, acest proiect pilot la nivel național ar putea fi pus în aplicare peste aproximativ trei ani.

În România sunt peste 300 de stații de epurare. Folosirea apei de aici va fi un avantaj considerabil pentru agricultură și mediu, în condițiile secetei și deșertificării din anumite zone.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite